Noul ministru al Mediului anunță în premieră epuizarea fondurilor din programul “Casa Verde Fotovoltaice”

0
energeie

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat, joi, într-o conferință de presă că fondurile destinate programului “Casa Verde Fotovoltaice” s-au epuizat în numai o zi de la relansare.

Îmi face plăcere să anunț, în premieră, epuizarea fondurilor din programul “Casa Verde Fotovoltaice” în doar o zi de la lansare mai puțin în regiunea București-Ilfov. Urmează evaluarea celor 25.000 de dosare astfel încât lucrarile de instalare să înceapă cât mai curând”, a declarat Costel Alexe.

Acesta a precizat că în privința programelor desfășurate Administrația Fondului pentru Mediu, acestea vor fi evaluate.

Vom continua programele eficient, le vom ajusta pe cele mai puțin eficiente și vom veni cu noi programe”, a mai spus ministrul Mediului.

Valoare contractului de finanţare pentru programul ”Casa Verde Fotovoltaice” este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

După închiderea aplicaţiei pe 10 septembrie, producătorii de energie regenerabilă, dar şi Greepeace România au cerut insistent AFM să urgenteze reluarea Programului de finanțare dedicat prosumatorilor.

Sursa: Green-report.ro

Citește și Dacă stai la casă, de azi poți să primești 20 de mii de lei pentru instalarea panourilor fotovoltaice

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here