Programul “Casa Verde” a luat roșu de la producătorii de polistiren

0

Lipsa de transparență a guvernului cu privire la criteriile pe baza cărora a fost întocmită lista de materiale admise pentru programul “Casa Verde” a creat un deficit nedrept de imagine pentru întreaga industrie de polistiren din România.

Deși este folosit pe scară largă în programele de reabilitare a blocurilor vechi din România, fiind soluția cea mai fiabilă pentru termoizolarea locuințelor, acesta nu a fost inclus pe lista materialelor eligibile pentru programul “Casa Verde”. Ca variantă alternativă s-a propus vata minerală bazaltică, precum și materiale „excentrice” cum ar fi cânepa, lâna, pluta, perlitul sau celuloza.

“Nu este corect că s-au propus acele materiale în programul Casa Verde. În programul Rabla nu s-a pus condiția ca după predarea unui autoturism uzat să se cumpere unul care merge pe benzină sau motorină”, declară un reprezentant al asociației producătorilor de polistiren, ROMEPS. Reprezentanții ROMEPS consideră că polistirenul a fost defăimat public prin campanii suținute de producătorii de vată minerală, promovându-se ideea ca polistirenul arde, în timp ce vata bazaltică nu. Dealtfel, în urmă cu puțin timp, ROMEPS a trimis un comunicat către presă prin care afirma că vata bazaltică este cancerigenă.

Cine arde cu adevărat? Polistirenul sau vata bazaltică?

foc ciurelReprezentanții ROMEPS afirmă că polistirenul folosit în termoizolațiile exterioare trebuie să fie ignifugat, iar acesta nu ia foc în contact direct cu flacăra, ci se topește, cel mult. Pe de altă parte, nu se știe cât de cancerigenă este vata bazaltică, însă am văzut cu toții incendiile de la două clădiri de birouri din București, care erau izolate cu vată bazaltică. Specialiștii explică faptul că, în esență, vata bazaltică nu este deloc un material ecologic.

Tehnologiile cu care se produce aceasta în prezent sunt extrem de poluante și, în plus, substanțele liant care sunt folosite pentru a trage roca în acele fibre sunt inflamabile. În plus, reprezentanții ROMEPS afirmă că vata minerală bazaltică are amprentă de CO2 și impact mai mare de mediu decât polistirenul. „Aruncați o bucată de vată bazaltică în foc deschis și veți vedea cum se comportă”, declară un specialist în materiale termoizolante.

PUB: Acum un super tv Samsung UHD cu diagonala de 1,5 m este redus cu 2200 lei. Vezi aici pe eMAG

AdePlast explică adevărata diferență dintre vata bazaltică și polistiren

Tipuri de termosisteme AdePlast
Tipuri de termosisteme AdePlast

Și cel mai mare producător de termosisteme la nivel național, AdePlast ia poziție față de neincluderea polistirenului pe lista materialelor eligibile în programul Casa Verde. “Este o diferență foarte mare de preț între vata minerală și polistiren ce nu poate fi explicată prin eficiența energetică, a declarat Marius Barna, director tehnic AdePlast.

Cel mai mare producător de termosistem din țară spune că pentru  termoizolarea locuințelor sunt necesari 8 milioane de metri cubi de polistiren pe an, care sunt produși în țara noastră, în timp ce producția de vată bazaltică în România este aproape inexsistentă. Acest lucru ar însemna importuri majore de materiale de construcții și costuri mult mai mari pentru punerea în aplicare a programului Casa Verde. Deci programul Casa Verde ar putea deveni și antinațional prin susținerea unor materiale care nu se produc autohton.

Pe de altă parte AdePlast consideră că războiul dintre polistiren și vata bazaltică este unul artificial care nu are niciun fundament real tehnic. „La AdePlast vindem toate tipurile de termosisteme, inclusiv cu vată bazaltică. Este important ca un utilizator să poate achiziționa un termosistem în funcție de posibilitățile financiare. Or, termosistemele pe bază de vată bazaltică sunt mult mai scumpe decât cele pe bază de polistiren. Comparația între ele trebuie făcută în alt registru, și nu în acela că vata este mai bună decât polistirenul. De exemplu, poți să te deplasezi cu autoturism marca Mercedes la fel de bine și dacă este clasa A și dacă este clasa S. Nu poți compara cele două clase spunând că una este mai bună decât cealaltă, pentru că ambele sunt Mercedes, iar ambele modele au fost gândite pentru nevoi diferite și posibilitați financiare diferite. Așa se întâmplă și cazul celor două materiale folosite la termoizolații”, declara Marcel Bărbuț proprietarul AdePlast, în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unei conferințe de presă.

Cel mai important este ca toate tipurile de materiale să beneficieze de un tratament egal în programele guvernamentale și să nu fie denigrate. Astfel, beneficiarii vor putea decide ce materiale folosesc în funcție de ncesitățile reale, de buzunar și nu în funcție de diversele manipulări din spațiul public.

 

CITEȘTE și despre cel mai mare producător român de termosistem care a livrat 6 milioane de mp în 6 luni

PUB: Acum un super tv Samsung UHD cu diagonala de 1,5 m este redus cu 2200 lei. Vezi aici pe eMAG

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here