Produse de curăţat prietenoase cu mediul şi familia

0

Curăţenia din casă este un aspect care ne preocupă pe fiecare dintre noi, pentru că aceasta garanteaza sănătatea şi confortul întregii familii. În timp ce unii le privesc cu reţinere, alţii s-au convins deja de eficienţa lor. Ne referim la produsele de curăţat naturale din carnetul de secrete al bunicii sau la cele moderne, care au inscripţionate pe ambalaj specificaţia BIO şi care se găsesc pe rafturile magazinelor.          

n ultimii ani, numărul persoanelor care suferă de alergii cauzate de substanţele chimice conţinute de detergenţi şi de produsele de curăţat s-a triplat, iar preocuparea pentru protecţia mediului s-a intensificat. Aşa se explică de ce tot mai mulţi dintre noi căutăm o alternativă la substanţele convenţionale pe bază de clor şi diverşi acizi folosiţi în industria de cleaning.


Detergenţii ecologici sunt la fel de eficienţi ca cei convenţionali, dar conţin numai ingrediente naturale, fără coloranţi, adaosuri toxice şi arome artificiale, fiind complet nepericuloşi pentru copii, animale sau persoanele cu alergii şi piele sensibilă. De asemenea, sunt certificaţi ecologic, biodegradabili şi elimină complet reziduurile de substanţe chimice din rufe sau de pe suprafeţele curăţate. Ingredientul lor de bază este acidul citric, care are un PH neutru şi capacitatea de a neutraliza reziduurile alcaline şi straturile de calcar.

Pe lângă acidul citric, aceste produse organice conţin extrase din plante, uleiuri esenţiale şi apă. Alte caracteristici importante: în procesul de fabricaţie nu se foloseşte decât energie regenerabilă; nu sunt testate pe animale; pentru rezultate remarcabile, se utilizează o cantitate mică de substanţă; au timp de acţiune mic, de maximum 5 minunte.

Astfel de produse sunt recomandate pentru: spălarea şi împrospătarea rufelor şi a vaselor, dezinfectarea suprafaţelor, neutralizarea mirosurilor neplăcute, curăţarea obiectelor sanitare, a covoarelor, pardoselilor, întreţinerea suprafeţelor din lemn, sticlă şi a celor mai pretenţioase. În ciuda tuturor prejudecăţilor, au preţuri similare cu cele ale produselor de curăţat chimice, dar se consumă mult mai greu. De exemplu, o sticlă cu soluţie dezinfectantă naturală de 700 ml costă 20 de lei, iar un detergent lichid de rufe de 500 ml este 15 lei. Aceşti detergenţi bio de găsesc în magazinele de specialitate sau pe internet, unde există mai multe magazine online care asigură livrare imediată din stoc.

Din carnetul de secrete al bunicii…

Soluţie pentru geamuri: Amestecaţi un pahar de apă cu alcool rafinat sau cu oţet de mere şi pulverizaţi pe geamuri sau pe oglinzi. Dacă vă displace mirosul, adăugaţi în compoziţie zeamă de lămâie sau câteva picături de uleiuri esenţiale.
Înălbitor pentru rufe şi detergent: Peroxidul de hidrogen de 3% (banala apă oxigenată), dizolvat în puţină apă, se toarnă direct pe pete şi se lasă să acţioneze câteva minute. Foarte eficientă este şi zeama de lămâie, mai ales pentru a reda strălucirea rufelor albe. Pudra de talc este, de asemenea, recomandată pentru îndepărtarea petelor proaspete de pe haine. Aplicaţi-o direct pe pată şi veţi observa cum aceasta va dispărea ca prin minune. Pentru a scoate petele galbene de transpiraţie de pe rufele albe, amestecaţi două aspirine zdrobite cu 1/2 cană cu apă caldă. Lăsaţi îmbrăcămintea să se stea în acest amestec până când observaţi că urmele au dispărut, apoi spălaţi-le normal.

Soluţie pentru curăţarea obiectelor sanitare: Amestecaţi bicarbonatul cu zeama de lămâie şi veţi obţine o pastă puţin abrazivă care va face minuni. În acelaşi timp, veţi proteja mediul şi sănătatea familiei voastre. Aceeaşi reţetă este extrem de potrivită şi pentru a spăla vasele, dar şi pentru a îndepărta mirosurile neplăcute din frigider. O altă variantă pentru curăţarea diverselor suprafeţe din baie şi bucătărie, dar şi pentru neutralizarea mirosurilor din casă este oţetul de mere dizolvat în apă. Nu vă fie teamă! Mirosul puternic de oţet va dispărea ca prin minune imediat ce veţi deschide geamul.

Soluţie pentru şters praful şi protejarea mobilierului: Amestecaţi ulei de cocos, de măsline, argan sau migdale cu câteva picături de zeamă de lămâie şi aplicaţi soluţia direct pe suprafaţa pe care vreţi să o curăţaţi. Nu vă faceţi griji! Aceasta nu va rămâne grasă, ci doar strălucitoare.

Soluţie anti-mucegai şi anti-molii: O puteţi obţine din ulei de lavandă, zeamă de lămâie şi apă.

Soluţie pentru desfundarea scurgerilor: Amestecaţi un plic de bicarbonat de sodiu cu oţet de mere. Turnaţi soluţie lichidă obţinută direct pe scurgerile cu probleme. Lăsaţi-o să acţioneze 10 minute, după care turnaţi apă caldă.

Soluţie pentru cărăţarea covoarelor şi a tapiţeriilor: Aveţi nevoie de oţet de mere dizolvat în apă, pe care pulverizaţi-l pe ţesăturile îmbâcsite, pentru a le reda strălucirea. Pentru petele persistente folosiţi o pastă obţinută din oţet şi sare grunjoasă.

PONT

Reţetă de detergent 100% natural, făcut în casă
Ingrediente:
– 2 lămâi întregi (cu tot cu coajă)
– 200 ml apă
– 150 g sare de mare
– 50 ml oţet de mere
– câteva picături de ulei esenţial de lavandă sau o bucată mică de ghimbir

Mixaţi lămâile cu uleiul sau ghimbirul, sarea şi apa într-un blender, până când se transformă într-o pastă, după care adăugaţi oţetul. Fierbeţi compoziţia într-o oală de inox, la foc mic, maximum 15 minute. După ce se răceşte, puneţi soluţia într-un recipient din sticlă sau ceramică şi depozitaţi-l în cămară. Acest detergent curăţă perfect, dar nu face spumă.

IDEE

Aerul din casă poate fi împrospătat în mod natural, fără să folosiţi odorizante profesionale, care pot provoca alergii ale căilor respiratorii. Apelaţi la un odorizant bio, care poate fi preparat de oricine, cu un efort minim şi din ingrediente la îndemână. Tăiaţi citrice sau orice alte fructe frumos mirositoare, adăugaţi condimentele voastre preferate (vanilie, scorţişoară etc.) sau plante aromatice şi puneţi-le pe toate la fiert, într-un vas cu apă. După ce a dat în fiert, opriţi focul, lăsaţi soluţia să se răcească, după care turnaţi-o într-un pulverizator şi împrospătaţi întreaga casă. Odorizantul are valabilitate o săptămână şi poate fi păstrat în frigider.  


Autor:Ion Diamandi

Citeste si: Românii consumă din ce în ce mai multe produse naturale, bio și vegane  

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here