Rămânem fără fotovoltaice: 22 de companii denunță lipsa de reacție a AFM

0

Abia deschis pentru publicul larg, programul Casa Verde e pe butuci. Astfel, cei 20 de mii de lei oferiți de Ministerul Mediului proprietarilor de case voiau să cumpere panouri fotovoltaice și ulterior să producă curent electric sunt departe de a putea fi accesați de români.

Citește și 2.700 de aplicații în doar câteva ore. Suspiciuni de fraudă în programul Casa Verde

22 de companii denunță lipsa de reacție a AFM, instituție condusă de Cornel Brezuică, față de cererile instalatorilor validați în acest program și anunță că vor sesiza OLAF și procurorii români dacă autoritățile nu reiau procedura. De asemenea, reclamanții arată că vor cere blocarea temporară a programului pentru audit, verificarea și corectarea neregulilor din Programul finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR).

Cei 22 de reprezentanți ai instalatorilor nemulțumiți anunță că au făcut deja o sesizare la Consiliul Concurenței.

Administrația Fondului de Mediu a oprit înscrierea în program la doar câteva ore de la lansare din cauza suspiciunilor de fraudă apărute după ce unul dintre instalatori a introdus un număr nejustificat de cereri pe zona Oltenia.

Ministerul Mediului ia în calcul să depună o plângere penală la DIICOT pentru verificarea situației.

Ce reclamă cele 22 companii

A) Nereguli ale procedurii de inscriere in programul “Casa Verde fotovoltaice 2019” al AFM:
A.1) Ingradirea dreptului cetatenilor de a avea acces la un program public: Comunicarea datei inceperii inscrierii (marti 10 Sept 2019) a fost facuta de AFM abia sambata 7 Sept, in conditiile in care certificatul fiscal ANAF necesita 3 zile lucratoare pentru a fi obtinut. Anuntul tardiv al AFM a condus la ingradirea dreptului cetatenilor de a avea acces la un program public si lipsa egalitatii de sansa intre cetatenii care au fost informati de pe site-ul AFM pe data de 7/9 si cei care au fost sfatuiti “pe surse” de unii instalatori sa procure din timp documentele. In conditiile in care fondurile in doua regiuni sunt aproape epuizate, cetatenii nu au avut sanse egale de inscriere in program.
A.2) Defavorizarea unor categorii de cetateni. Cetatenii care au depus dosarele la firme care au folosit un singur calculator pentru inscriere au fost defavorizati in detrimentul celor care au depus dosarul la instalatori ce au folosit mai multe calculatoare in introducerea dosarelor. Aceasta practica a cauzat discriminare intre instalatori si nu a fost prevenita de AFM.

B) Nereguli ale aplicatiei informatice implementate de AFM pentru inregistrarea dosarelor cetatenilor in programul “Casa Verde fotovoltaice 2019”:

B.1) Inlesnirea folosirii de metode neconcurentiale si/sau ilicite in inregistrarea dosarelor. Lipsa codului CAPTCHA de protectie impotriva programelor tip “robot” in primele ore de inscrieri si activarea tardiva a acestuia. AFM a activat acest cod in ultimele ore de inscriere in data de 10.09.2019 ceea ce demonstreaza ca protectia a fost disponibila, dar nu a fost utilizata.

B.2) Crearea unei concurente neloiale: Posibilitatea accesului de pe un numar nelimitat de calculatoare folosind acelasi nume de utilizator si parola, fapt necomunicat instalatorilor in manualul de utilizare al AFM. Aceasta a creat o concurenta neloiala intre instalatorii care au utilizat un calculator cu un user si o parola (cum prevad normele de securitate in IT) pentru inregistrarea dosarelor si cei care au folosit mai multe calculatoare cu acelasi user si parola.

B.3) Defavorizarea unor categorii de cetateni, care au depus dosarele la instalatorii validati care au primit cu mari intarzieri sau nu au primit deloc parola si acces in aplicatie. AFM ar fi putut asigura accesul instalatorilor in aplicatie inaintea inceperii programului pentru ca acestia sa aiba accesul garantat la ora inceperii inscrierilor.

Cazurile mentionate chiar de functionari AFM si relatate in presa, in care unele firme au inregistrat peste 1000 de dosare in 4 ore in timp ce timpul mediu necesar de inscriere a unui dosar este de aproximatix 10 minute, demonstreaza ca inscrierile au fost viciate si potential fraudate.

Luand in considerare neregulile mentionate si impactul acestora:

a) Ingradirea accesului cetatenilor la un program public (A.1)
b) Inlesnirea folosirii de metode neconcurentiale si/sau ilicite in inregistrarea dosarelor (B.1
c) Crearea unei concurente neloiale (B.2)
d) Defavorizarea unor categorii de cetateni (A.2 ; B.3)

Solicitam AFM urmatoarele masuri:

1) Anularea inscrierilor din data de 10.9.2019 , acestea fiind viciate de faptele sus mentionate.
2) Reinceperea inscrierilor in program la o data anuntata cu cel putin 10 zile in avans de AFM.
3) Implementarea unui cod de securitate CAPTCHA pentru toate inscrierile in sistem si toti utilizatorii (proces auditabil)
4) Limitarea numarului maxim de calculatoare utilizate simultan de un instalator in procesul de inscriere (proces auditabil)

Citește despre Casa Verde Dacă stai la casă, de azi poți să primești 20 de mii de lei pentru instalarea panourilor fotovoltaice

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here