Banner_Casoteca_Magazin

CELE MAI CITITE

RCW X Bucharest 2026 aduce arta contemporană în spațiul urban

Romanian Creative Week revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua ediție RCW X Bucharest, capsula de toamnă a evenimentului dedicat industriilor creative. Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, programul aduce în București o serie de proiecte prezentate în primăvară la Iași, alături de lucrări concepute special pentru spațiile Capitalei.

RCW X Bucharest 2026 aduce arta contemporană în spațiul urban

Pilonul Arts al ediției din acest an reunește fotografie, instalație, sculptură, fashion design, arhitectură expozițională și artă participativă. Expozițiile și instalațiile vor putea fi descoperite în galerii și instituții culturale, dar și în parcuri și piețe, într-un traseu artistic construit în jurul temei RCW 2026, JOY. Proiectele explorează relația dintre privitor și operă, dintre corp și spațiu, precum și legăturile dintre natură, tehnologie, memorie și identitate.

Portretele lui Alex Gâlmeanu deschid programul Arts

Programul Arts debutează pe 2 octombrie, de la ora 15:00, la The Group, cu vernisajul expoziției „[… and Portraits]”, semnată de fotograful Alex Gâlmeanu. Expoziția poate fi vizitată până pe 8 octombrie, pe bază de invitație, iar setup-ul expozițional este realizat după un proiect conceput de artist și semnat de arhitectul Mihai Birtu.

Proiectul pornește de la o practică fotografică dezvoltată de Alex Gâlmeanu de-a lungul mai multor decenii și propune publicului o formă neobișnuită de apropiere de portrete. Fotografiile sunt amplasate în spatele unor uși închise, iar vizitatorii le pot observa prin găuri de chei, transformând actul privirii într-o experiență intimă și participativă.

- Publicitate -

„De-a lungul anilor, fără niciun plan sau brief, am invitat din când în când oameni în studioul meu, oameni despre care simțeam că au ceva de spus într-un portret. În timp, mi-am dat seama că acesta ar putea fi cel mai vechi proiect în desfășurare al meu, poate încă din 1992, dar și, poate mai important, modul meu cel mai potrivit de a-i cunoaște cu adevărat pe ceilalți: observându-i prin vizorul și prin lentila aparatului de fotografiat. În plus, mi-am imaginat și un joc cu publicul, sub forma unei instalații prin care nu îl invit doar să privească rezultatul fotografic al acestor întâlniri, ci și să le urmărească, experimentând în același timp o formă de intimitate. Publicul va fi invitat să observe aceste fotografii prin găuri de chei, imaginile fiind plasate în spatele unor uși închise, așezate în centrul spațiului expozițional, iar singura șansă de a le analiza va fi doar în acest mod”, spune Alex Gâlmeanu.

PORTAL mută moda într-un spațiu al naturii

Tot pe 2 octombrie, de la ora 17:00, Galeria de Artă a Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”, aparținând Universității București, găzduiește vernisajul instalației „PORTAL”, semnată de Mihaela Glăvan. Proiectul combină fashion designul, obiectul și experiența participativă și urmărește apropierea modei de corp, materie și natură.

După vernisaj, expoziția va avea acces liber și va putea fi vizitată până pe 8 octombrie. Instalația propune o experiență diferită de logica obișnuită a prezentării modei, punând accent pe liniște, materie, apă și relația directă dintre vizitator și spațiul expozițional.

„Natura este cea mai generoasă sursă de inspirație pentru mine. Instalația PORTAL reprezintă un act de retragere, o golire a eului, pentru a lăsa materia, apa, lumina și liniștea să construiască sens.

- Publicitate -

Smerenia devine stare de lucru pentru artist și pentru vizitator, deopotrivă. Descălțarea, un gest banal, se transformă într-un prag simbolic, deschizător al unei experiențe participative. Într-un oraș al vitezei, al imaginii, al statutului și al expunerii continue, instalația propune un spațiu lent, tactil, aproape ritualic”, declară Mihaela Glăvan.

Vezi și: Actualizare 26 mai 2025: Romanian Design Week, în București, între 16 și 25 mai / Video – foto după de la RDW

Apa devine instrument de interacțiune în „Hidden Realities”

Grădina Botanică găzduiește, începând cu 2 octombrie, de la ora 17:00, și instalația sonoră „Hidden Realities”, semnată de artistul visual Andrei Cozlac. Proiectul are acces liber și poate fi vizitat până pe 8 octombrie.

Pornind de la expresia „Nosce te ipsum” – „Cunoaște-te pe tine însuți” –, instalația creează o serie de puncte de rezonanță în care apa, bolurile tibetane, gesturile spectatorilor și sunetul se întâlnesc. Atingerea apei activează lucrarea, transformând impulsul fizic în vibrație și, ulterior, în sunet.

„Hidden Realities pornește de la acele lucruri pe care nu le vedem direct în noi, dar care continuă să ne modeleze relațiile și felul în care construim realitatea. M-a interesat să transform această zonă invizibilă într-o experiență perceptibilă: apa devine suprafața de contact, gestul spectatorului declanșează vibrația, iar sunetul este urma unei realități interioare care, pentru câteva momente, capătă o formă fizică”, spune Andrei Cozlac.

„Hidrophoria” își schimbă contextul în sera Grădinii Botanice

Tot pe 2 octombrie, de la ora 17:00, are loc vernisajul „Hidrophoria”, curatoriat de Caterina Pruteanu, cu setup arhitectural semnat de Carina Lăcătușu. Expoziția are acces liber și rămâne deschisă până pe 8 octombrie.

Proiectul își schimbă contextul inițial și ajunge în sera Grădinii Botanice, unde relația dintre apă, plante, lumină și condens modifică modul în care sunt percepute lucrările.

„Hidrophoria ajunge la București și își schimbă, puțin, starea de agregare. Gândită inițial într-un spațiu al corpului și al îmbăierii, expoziția intră acum în sera Grădinii Botanice, acolo unde apa nu se vede întotdeauna, dar face totul să crească. Printre plante, lumină și condens, lucrările par și ele mai vii, mai fragile, mai permeabile”, spune Caterina Pruteanu.

„Metafora”, reconstruită pentru o singură noapte

Seara de 2 octombrie continuă la Scânteia+, unde expoziția centrală a RCW 2026, „Metafora”, este reconstruită pentru București într-un format „One Night Only”. Expoziția a fost prezentată în primăvară în Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași și este curatoriată de Marian Pălie, cu design expozițional semnat de arhitectul Robert Marin.

Selecția de aproape 20 de artiști este adaptată unui spațiu cu o altă identitate și memorie arhitecturală. Programul începe la ora 20:00 cu vernisajul „Metafora”, urmat, de la ora 21:00, de performance-ul .aetherium, cu Andrei Budescu. De la 21:30, Charles B continuă programul cu un DJ set. Accesul se face exclusiv pe bază de invitație.

„Structura fizică a expoziției Metafora de la RCW Iași a fost realizată pe un sistem ajustabil din bare de metal, suporturi din mdf melaminat și separatoare din polietilenă, remontarea acestei expoziții la RCW București a testat definitiv capacitățile de ajustare ale unei astfel de structuri. Recompunerea întregii alcătuiri astfel încât aceasta să ocupe un nou spațiu în contextul unui eveniment cu totul nou surprinde una dintre caracteristicile de bază ale potențialului artei contemporane, adaptabilitatea”, explică Robert Marin, arhitectul care semnează designul expozițional.

Oglinda devine temă centrală în „The Mirror Stage”

Pe 3 octombrie, de la ora 15:00, Atelier 35 găzduiește vernisajul „The Mirror Stage”, proiect curatoriat de Marian Pălie. Expoziția are acces liber și poate fi vizitată între 2 și 8 octombrie.

Realizat în urma unui proces de cercetare de șase ani, proiectul urmărește rolul oglinzii în raport cu imaginea de sine și investighează efectele culturale, psihologice și estetice ale suprafețelor reflectante asupra subiectului uman. Imaginea este multiplicată și distorsionată, iar relația dintre privire, identitate și hipervizibilitatea contemporană devine una dintre direcțiile de explorare ale expoziției.

Arta ajunge în parcurile și spațiile publice din București

Programul RCW X Bucharest continuă în spațiul urban. De la ora 16:00, în Parcul Ateneului Român, este prezentat proiectul „Pietre de Hotar”, curatoriat de arhitectul Andrei Bodnar. Lucrarea este accesibilă publicului pe întreaga perioadă a evenimentului și folosește oglinda ca semnal într-un spațiu traversat zilnic de locuitorii orașului.

În același loc și la aceeași oră este prezentată și „Synthetic Daisy”, instalația artistului new media Sebastian Comănescu. Proiectul transformă o margaretă într-un obiect artificial amplasat în peisaj și pune în relație natura cu producția industrială, organicul cu copia manufacturată. Instalația poate fi vizitată liber între 2 și 8 octombrie.

„Fragile Thoughts”, „Kaleidoscope” și instalații monumentale în centrul Capitalei

Pe 3 octombrie, de la ora 16:30, Biblioteca Centrală Universitară găzduiește „Fragile Thoughts”, instalație semnată de Georgea Dura și Andrei Cozlac și powered by Pepsi. Lucrarea explorează caracterul efemer al prezentului prin contrastul dintre o mână masivă, statică, și o materie aeriană, instabilă. Accesul este liber.

De la ora 17:00, Piața George Enescu devine spațiul pentru „Kaleidoscope”, proiect curatoriat de Silvan Cimpoeșu și Karina Luncașu și powered by Pepsi. Instalația propune un labirint construit în jurul culorii, mișcării și întâlnirii directe cu publicul și este realizată în contextul aniversării a 60 de ani de Pepsi în România.

Tot în Piața George Enescu, de la ora 18:00, are loc vernisajul „Teatru Gonflabil”, proiect semnat de Andrei Ivanovits și Ionuț-Valerian Ursachi. Structura temporară este destinată performance-ului și întâlnirii în spațiul urban și este deschisă publicului pe 3 și 4 octombrie.

Ziua se încheie în Curtea de Onoare a Palatului Regal, unde, de la ora 19:00, este prezentat „Fantastic Posse”, instalația de new media semnată de Sebastian Comănescu. Proiectul este format din trei sculpturi gonflabile monumentale care pornesc de la tema JOY și construiesc un grup de „creaturi” fantastice, având ca punct de plecare conceptual discursul „This is Water” al lui David Foster Wallace.

Programul integral al RCW X Bucharest 2026 poate fi consultat pe site-ul oficial al Romanian Creative Week.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE