Tot mai mulţi oameni aleg ţiglele fotovoltaice Tesla

0

Ţiglele revoluţionare, prezentate de Elon Tusk, anul trecut în cadrul unui eveniment din Los Angeles, devin tot mai populare datorită eficienţei pe care o oferă, inclusiv în bugetul casei, şi aspectului pe care îl au.

Acoperișul solar prezentat de Tesla vine în patru stiluri, pe gusturile fiecăruia, respectiv  Țigle cu textură de sticlă, Țigle mate, Țigle cu sticlă toscană și  Țigle lucioase. Fiecare dintre acestea arată diferit dar asamblate arată foarte asemănător cu un acoperiș obișnuit. Tiglele sunt transparente la soare, dar opace privite din orice unghi.

Țiglele solare au o eficiență mai scăzută cu două procente față de panourile solare tradiționale. Tesla colaborează însă cu compania 3M pentru niște straturi îmbunătățite care au potențialul de a depăși eficiența panourilor solare clasice, deoarece vor capta lumina în așa fel încât difuzia acesteia să fie mai lentă, ceea ce duce la mai puțină energie pierdută.

Preţul ţiglelor Tesla

Cât despre costuri, acoperișul cu țigle solare de la Tesla costă mai puțin decât costul unui acoperiș din materiale tradiționale însumat cu costul energiei din rețeaua de electricitate, potrivit CEO -ului Tesla, Elon Musk. Nu există un preț detaliat, deoarece costul acoperișului solar depinde de numeroși factori, determinaţi și chiar de tipul de case.

Țiglele solare de la Tesla generează suficientă energie pentru consumul unei gospodării, iar cu ajutorul noii baterii Powerwall 2.0, energia neconsumată poate fi stocată. Powerwall 2.0 costă în jur de 5500 de dolari în SUA și are o putere de stocare de 14kWh ce furnizează 5kW de energie electrică continuu. Bateria poate alimenta o casă cu 4 camere (becurile din casă), plus toate electrocasnicele uzuale, timp de 24 de ore.

Țiglele sunt produse din sticlă de quartz, ceea ce ar trebui să le facă cel puţin de două sau trei ori mai durabile ca cele normale. Elon Musk susține că țiglele solare au durabilitate mai mare decât casa pe care o acoperă.

Compania cunoscută pentru limuzinele sale electrice a preluat şi o firmă din domeniul energetic, Solar City, cu suma de 2.6 miliarde de dolari.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here