Turist, dar prost! Două exemple de cum nu trebuie să faci turism în România

Salvamontiștii au intervenit pentru a ajuta turiștii să coboare de pe munte

1

Sfârșitul de noiembrie și începutul lunii decembrie vine la pachet cu câteva zile libere pentru români, în special pentru cei angajați la stat, pentru bugetari. Unii dintre români, dat fiind condițiile pandemice, au preferat să rămână în țară pentru mini-vacanța de 1 decembrie.

Unii dintre turiști au ținut să se remarce prin fapte declarate ”de-a dreptul cretine” de către unii internauți sau ”nesimțite” de către alții.

Este vorba despre două întâmplări distincte: o adunare de români în căutarea unei ”piramide energetice” tocmai la Sfinxul din Carpați și de o șoferiță cu BMW la mâna a doua care a intrat și apoi a rămas împotmolită pe plaja din Constanța.

Din păcate, nu e de râs, ci de plâns, totuși să sperăm că măcar horecarii au avut de câștigat de pe urma acestora. De, nu există excursie fără o oprire la o cârciumă sau măcar la un chioșc în căutarea unui covrig.

Vezi și Amenajare spectaculoasă a unei locuinţe de doar 46 de mp

Sfinx, Bucegi
Sfinx, Bucegi

În căutare de ”piramide energetice” fără mască de protecție

Mii de turiști au urcat pe platoul Bucegi, la Sfinx. Potrivit legendei, în fiecare an, în 28 noiembrie, razele soarelui ar forma deasupra faimoasei stânci o piramidă energetică, care ar avea puteri miraculoase. Mulți au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî.

A devenit deja o tradiție ca în 28 noiembrie oamenii să urce în număr mare la Sfinx, atrași de această poveste.

Sfinx, Bucegi
Sfinx, Bucegi

În respectiva zi, în zonă se organizează trasee montane, cu ghizi, pentru ca oamenii să se bucure și de peisaj, și de legendele locului.

Salvamontiștii au intervenit pentru a ajuta turistii să coboare de pe munte

Salvamont România a anunțat că mii de oameni din țară și din străinătate au urcat pe Platotul Bucegilor, de ziua Sfinxului.

„Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa și a oferi sfaturi turiștilor pentru a preveni eventuale accidente montane. Odată cu închiderea instalațiilor de transport pe cablu și lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peștera astfel încât s-a circulat foarte bine și în condiții de siguranță.”, potrivit Salvamont România.

Mulți dintre turiști au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că a fost nevoie de intervenția salvatorilor montani pentru a-i ajuta să coboare.

„Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat”, potrivit Salvamont România.

plajă Constanța BMW
Plajă Constanța, BMW

Pe plajă la Constanța cu BMW-ul

O femeie care a intrat cu mașina pe plaja Modern din Constanța a fost amendată cu 10.000 de lei. Mașina rămăsese blocată în nisip.

Cazul a fost făcut public de Primăria Constanța care, în acest context, a reamintit că accesul cu mașina pe plajă este interzis.

Incidentul a fost semnalat de o persoană care a sunat la Poliția Locală Constanța.

Polițiștii care au mers la fața locului au amendat șoferița cu o amendă de 10.290 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 19/2006 și OUG 195/2002.

Reamintim faptul că accesul autovehiculelor este interzis pe plajă, iar polițiștii locali vor sancționa pe oricine încalcă prevederile legale în vigoare.

În continuare, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922, de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale, a transmis Primăria Constanța.

Plajă Constanța, BMW
Plajă Constanța, BMW

Vezi și Tips&Tricks: 7 recomandări esenţiale pentru o baie perfectă

un comentariu

  1. […] Sfârșitul de noiembrie și începutul lunii decembrie vine la pachet cu câteva zile libere pentru români, în special pentru cei angajați la stat, pentru bugetari. Unii dintre români, dat fiind condițiile pandemice, au preferat să rămână în țară pentru mini-vacanța de 1 decembrie. Unii dintre… Cititi mai multe aici: Turist, dar prost! Două exemple de cum nu trebuie să faci turism în România […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here