7 lucruri care nu trebuie să lipsească din dormitor

0

O carte, un pahar cu apă și o lampă, așezate pe o noptieră cu sertare, nu foarte înaltă, alcătuiesc trilogia pe care o întâlnim în majoritatea dormitoarelor. Dar ce alte lucruri nu ar trebui să lipsească din camera în care ne petrecem mare parte din timp și în care ne reîncărcăm cu energia necesară pentru activitățile de zi cu zi?

O carpetă moale

Nimic nu este mai neplăcut decât să cobori din pat dimineața și să pui picioarele direct pe parchetul rece. Un covor moale pe care să îl așezi lângă pat ar rezolva această problemă, iar dacă nu ai idei în privința modelului poți opta pentru o carpetă cu formă neregulată, din imitație de blană.

Tematica

Așa cum în camera unui copil predomină o anumită culoare, iar mobila are un stil bine definit, și camera unui adult ar trebui amenajată în funcție de o tematică. Fie că alegi un design cu dungi, vintage sau bazat pe culori complementare, înainte de toate gândește-te cum vrei să arate dormitorul tău, consultă ghiduri de specialitate și apoi poți începe să decorezi.

Perne decorative

Nu trebuie să te limitezi la două perne când vine vorba de confortul din intimitatea dormitorului tău. Pentru ca patul să arate cât mai primitor și opulent acopera-l cu cel puțin două perechi de perne de dimensiuni diferite și ai grijă ca lenjeria pentru pat să fie cât mai atractivă. În plus, nu poți ști când vei fi implicat într-o bătaie cu perne, așa că ai nevoie de cât mai multe “arme”.

dormitor-2

Un obiect pe care să te așezi (altul decât patul)

Un taburet, un fotoliu sau un scaun cu spătar sunt potrivite pentru dormitoarele mici și medii. În dormitor poți desfășura și activități care au legătură cu jobul sau cu hobby-urile tale, iar faptul că nu stai așezat pe pat te va ajuta să te concentrezi.

Fotografii în care nu apar membrii familiei

Fotografiile care trezesc diferite emoții sunt binevenite în dormitor, iar când încerci să adormi ele te pot relaxa. Nu ai nevoie să îți amintești de anumiți membri ai familiei în intimitate, așa că pozele cu ei nu ar trebui să stea în dormitor, mai ales dacă vorbim de camera unui cuplu. Alege mai degraba imagini cu peisaje naturale, atmosferă urbană sau chiar ipostaze comice.

dormitor-1

Regula “no-tech”

Dormitorul este camera în care te relaxezi, iar aici nu ai nevoie de televizor, computer sau gadget-uri care să te țină “conectat” la activitățile zilnice. Sigur că din când în când îți poți verifica mesajele de pe telefon, dar în general este bine să nu permiți tehnologiei să îți invedeze spațiul personal.

Accente dramatice

Fie că vopsești pereții dormitorului gri, fie că alegi așternuturi bleumarin sau adaugi un candelabru și draperii violet, accentele dramatice pot crea efecte plăcute chiar și în camera în care dormim. Trebuie să lași totuși lumina să patrundă în cameră cât mai mult, pentru a estompa tonurile reci.

 

 

Autor: Alina Boicu

Sursa foto: houzz.com, housebeautiful.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here