9 februarie: Ziua Internațională a Pizzei

2

9 februarie a fost desemnată ca fiind Ziua Internațională a Pizzei. Istoria acestui sortiment gastronomic, cunoscut, desigur, pe tot mapamondul, începe încă din vremea Greciei Antice, când pâinii i se dădea o formă rotundă și era coaptă pe pietre fierbinți.

În Orientul Mijlociu și Grecia, pâinea începe să aibă forma unei pizza. Originile pizzei sunt incerte. Unele surse susțin că ar proveni din Italia, altele din Grecia. În antichitate, pentru prima dată, grecii au fost cu ideea de a coace pâine în forme rotunde și plate și de a adăuga diferite alte alimente deasupra.

Preferata lor era o combinație de uleiuri de măsline și anumite condimente. Ca topping-uri alegeau cartofi și frunze, diferite feluri de carne și chiar fructe. Mozzarella adevărată era importată de greci din India, astfel că era destul de puțin accesibilă.

Citește și: Azi e Ziua Internaţională a Pastelor

Prima pizza din lume

Prima pizza adevărată a fost făcută de brutarul Raffaele Esposito în Napoli, Italia. După cum spune legenda, Esposito a vrut să coacă un fel de pâine care să fie diferită de celelalte care se vindeau în Napoli.

Mai întâi a încercat să adauge numai brânză, apoi sos, dedesubt, și i-a dat forma unei plăcinte rotunde. Creația sa a fost plăcută imediat, și Esposito a fost chemat să facă niște pizza pentru vizita Regelui Umberto și a Reginei Margherita în 1889.

A făcut o pizza în trei culori: cu brânză albă, sos roșu și condimente, ca să reflecte steagul italian și loialitatea sa față de țară. A fost o realizare grozavă și a numit-o pizza „Margherita”, după numele reginei.

În 1830, s-au pus bazele unei pizzerii în Napoli, făcând posibil accesul la aceasta deosebită creație pentru restul Italiei. Pizza s-a răspândit și în alte orașe italiene. În plus, a început să se adauge usturoi în compoziție, roșii proaspete și cea mai bună brânză napoletană, faimoasă pentru textura și gustul ei.

Aluatul era simplu, făcut din faină, sare, drojdie. Tot în perioada aceasta au început să coacă pizza în cuptor de cărămizi. Pizza a ajuns în America, Anglia, Franța și Spania foarte repede dar cu toate acestea, până după cel de-al doilea război mondial, nu era foarte cunoscută, ceea ce nu se poate spune în ziua de astăzi, când pizza este cunoscută pe întreg globul.

De când se mănâncă pizza?

Anul 997 e.n. este cel în care s-a redactat, la Gaeta, pe coasta vestică în partea sudică a Italiei, un document în limba latină conținând cea mai veche menționare a cuvântului pizza (documentul conținea informația că un fermier trebuia să ducă episcopului orașului un număr de „pizze“ de Crăciun și de Paști).

Lingviștii au tras concluzia că termenul este de origine greacă, ajuns în Italia pe filieră bizantină. În pofida unei păreri generale potrivit căreia pizza este de origine italiană, s-a dovedit că variante ale acestui produs alimentar au existat în antichitate și în Egipt, Babilon și Imperiul Persan.

Este cunoscut că grecii din antichitate mâncau o pâine rotundă și plată pe care puneau diferite ingrediente și condimente, iar supoziția că și alte populații preparau alimente asemănătoare este pertinentă.

În secolele următoare, la Napoli (pe aceeași costă vestică, mai la nord) pizza, mâncare sățioasă și ieftină, a devenit o mâncare foarte populară în rândul populației sărace. După răspândirea cultivării roșiilor (din America) în Europa, practica punerii roșiilor peste pâinea plată s-a generalizat, și a fost găsită intersantă de către vizitatorii Italiei.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, străinii aflaseră de renumita pizza și o căutau la chioșcurile (apoi la localurile numite pizzerii) unde se putea cumpăra.

Sursa: evenimentezilnice.blogspot.com 

2 comentarii

  1. […] 9 februarie a fost desemnată ca fiind Ziua Internațională a Pizzei. Istoria acestui sortiment gastronomic, cunoscut, desigur, pe tot mapamondul, începe încă din vremea Greciei Antice, când pâinii i se dădea o formă rotundă și era coaptă pe pietre fierbinți. În Orientul Mijlociu și Grecia,… Cititi mai multe aici: 9 februarie: Ziua Internațională a Pizzei […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here