Acerola, un arbust decorativ cu fructe comestibile

1

Un arbust tropical extrem de rar, așa este Malpighia Emarginata sau Acerola, cunoscut sub numele de cireș în Portugalia cât și în Brazilia. Provine din Antilele, America Centrală și din Nordul Americii de Sud. Chiar dacă este specific regiunii Caraibelor, Acerola este răspândit spre sud până în Peru și regiunea Bahia în Brazilia, iar spre nord până în Mexic și Texas. Se cultivă și în India. Acest pom mic fructifer peren crește până la înălțimea de 3-6 m, având o coroană bogată.

Acerola, un arbust decorative cu fructe comestibile
Acerola, un arbust decorative cu fructe comestibile
Acerola, un arbust decorative cu fructe comestibile

Din păcate, fructele produse de această plantă sunt disponibile doar aproximativ o lună pe an, din aprilie până în iunie în cel mai fericit caz. Fructele sale comestibile sunt produse de un copac numit Aceroleira și au un conținut remarcabil de vitamina C. Nici din punct de vedere estetic nu sunt de neglijat, au culoarea roșu aprins și sunt aproape sferice, netede și nelobate cu aspect de drupă. Gustul este în aceeași măsură dulce și acrișor. Pe lângă vitamina C mai conțin și alte substanțe ca vitamina A , magneziu, niacin, acid pantotenic, potasiu, vitamina B1 și B2. Conținutul de vitamine este cel mai ridicat înainte de maturitate, de aceea fructele se recoltează necoapte. Se consumă de obicei proaspete, însă fi folosite și la prepararea de gemuri, jeleuri și sucuri.

Acerola, un arbust decorative cu fructe comestibile
Acerola, un arbust decorative cu fructe comestibile

Cultivarea arbustului nu este foarte dificilă dar depinde și de tipul de Acerola pe care o alegeți, există mai multe soiuri care rezistă la temperaturi diferite, soluri diferite, care dau cireșe mai mari, rezistență mai mare etc. Așadar, pentru cireșul de Barbados sau cireșul de Antilles cum i se mai spune, un climat favorabil este extrem de important dacă vreți o plantă bună de recoltat. Temperaturile recomandate de fermieri sunt de la 14 grade celsius la 30 grade Celsius pentru o plantație de succes.

La fel de important este și mediul care trebuie să fie în mod normal umed, cu precipitații pe tot parcursul anului dar și cu soare. Dacă nu plouă udați copacul cel putin de două ori pe săptămână, pentru a produce fructe calitative. Expunerea la soare este necesară mai ales primăvara când florile încep să înflorească. O altă condiție este ca acest arbust să fie ferit de vânt puternic.

Acerola, un arbust decorative cu fructe comestibile

Fertilizarea se recomandă o dată pe an. Puteți face acest lucru între luna ianuarie și februarie. Un singur îngrășământ este suficient pentru producerea acestui fruct. Puteți planta copaci din specii diferite în același loc, în acest mod albinele vor face polenizarea iar plantația va putea să se dezvolte în mod natural.

Fie că alegeți să plantați Acerola pentru fructele sale extrem de delicioase și de aspectuoase, fie pentru a decora grădina sau un spațiu special amenajat în acest sens, acest pom exotic este deosebit de atractiv și unic în lume.

Sursa foto: pixabay.com, pinterest.com

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here