Tendinţele în 2019 pentru mobilier

2

Târgul IMM Cologne este unul dintre cele mai importante evenimente în mobilier, aici fiind fixate tendinţele pentru interior pe întreg anul în curs. Prezentăm câteva dintre tendinţele care s-au desprins la acest târg, desfăşurat la Koln în perioada 14 – 20 ianuarie.

Flexibilitatea în continuă creştere a vieţii solicită un mobilier de tip nou: mai mic, mai modular, mai multifuncţional. Motivele şi modelele, fie imprimate sau în 3D, devin din ce în ce mai importante, ele fiind cele care dau personalitate pieselor de mobilier. Retro nu mai este un stil autonom ci mai degrabă un element universal de stil. Nu numai că elemente aparţinând de diverse culturi (Art Deco, pop sau clasicismul perioadei moderne, de exemplu) sunt folosite în interioarele contemporane dar ele primesc chiar rol principal în decor, fiind prezentate însă în noi interpretări, culori şi veşminte, ceea ce le conferă o importantă notă de prospeţime.

 

Culorile

În mare, continuă trendul paletei de griuri acompaniate de tonuri pastelate din natură, remarcându-se o mai mică inspiraţie din caracteristicile scandinave în favoarea celei din natură şi din motivele etnice. Se mai deosebesc două direcţii importante: colorat şi culori închise elegante. De prima direcţie se leagă în mod evident alegerea culorii anului de către Institutul Pantone, şi anume roşu corai. În interioarele avangardiste se întâlnesc diverse combinaţii de culori primare în timp ce multe amenajări contemporane sunt mai vesele sau folosesc combinaţii de portocaliu cu verde închis, turcoaz, mentă sau chiar petrol. La modă sunt şi culorile calde ce tind spre negru care se armonizează cu lemnul roşcat precum şi nuanţele de albastru închis şi verde care, în combinaţie cu cele de aur şi bronz induc un aer Art Deco.

Tendinţele în 2019 pentru mobilier

 

Materialele

Lemnul este invincibil iar acest lucru nu este de mirare întrucât nu este numai sustenabil ci şi cosy, sănătos şi versatil. Metalul este, deasemenea, foarte popular, în special în culori şi suprafeţe calde şi calitative (ca aur sau bronz) şi nu numai ca accesorii la canapele, scaune şi mese dar şi ca elemente decorative. Sticla este în curs de a reprezenta al treilea material în folosinţă. Coşurile şi alte împletituri (în special din nuiele sau din alte materiale naturale) sunt pe larg folosite, în timp ce piatra naturală este utilizată ca un companion exclusive. Pentru decorurile de lux pielea este o alegere ce se impune la fel ca şi catifeaua care, în plus, oferă un plus de căldură.

Tendinţele în 2019 pentru mobilier

 

Smart home

Tehnologiile de tip smart home se prezintă în zilele noastre mai puţin ca o soluţie specială şi mai mult ca un element integrat în amenajările de interior. O temă importantă este cea a conectivităţii, aceasta făcând posibilă legătura între diverse funcţiuni, cum sunt cele de aer condiţionat, securitate, iluminat, aplicaţiile de bucătărie şi baie. Un element care începe să se impună este ca această legătură să se facă într-un mod prietenos şi uşor, şi anume, prin voce.

Tendinţele în 2019 pentru mobilier

Multe dintre noile aplicaţii se referă la securitate şi eficientizarea consumului de energie, noi tendinţe începând să fie vizibile, legate de planificarea nutriţională, conservarea alimentelor şi designul mâncării (food design).

2 comentarii

  1. […] Târgul IMM Cologne este unul dintre cele mai importante evenimente în mobilier, aici fiind fixate tendinţele pentru interior pe întreg anul în curs. Prezentăm câteva dintre tendinţele care s-au desprins la acest târg, desfăşurat la Koln în perioada 14 – 20 ianuarie. Flexibilitatea în continuă… Cititi mai multe aici: Tendinţele în 2019 pentru mobilier […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here