Știai că unele dintre cele mai bune și frumoase plaje din lume se află în Algarve din Portugalia? Sunt atât de multe încât sigur vei găsi o plajă pe gustul tău. CasoTeca îți prezintă Algarve: 150 de plaje într-o singură destinație.
Situat pe coasta de sud a Portugaliei, Algarve este unul dintre locurile exotice preferate de britanici și europeni ani la rând. Coasta Algarve are numeroase stânci spectaculoase, care împart plajele și creează paradisuri private. Multe dintre cele 150 de plaje care se regăsesc pe o întindere de 200 de kilometri sunt străjuite stânci frumoase, care pe alocuri se contopesc cu pini, creând o sărbătoare a naturii, care este de neegalat oriunde altundeva.
Capitala regiunii este Faro, acolo unde aterizează și avioanele care pleacă vara aceasta de la București spre acest paradis. În afară de Faro, în această regiune mai sunt și alte orașe unde te poți caza și unde găsești plaje spectaculoase. Este vorba de orașele Albufeira, Lagoa, Lagos, Silve, Tavira sau Villa Real de Santo Antonio. În toate orașele din regiune vei găsi hoteluri pentru toate buzunarele, de la cele mai luxoase, cu terenuri de golf, la cele mai ieftine. Iar cei pasionați de sporturi acvatice pot practica surf sau scufundări.
Chiar și pe cea mai populară plajă, Albufeira, nu va trebui să te cerți pentru un loc; plaja este lungă de 30 de kilometri, împărțită în 25 de plaje briliante, de la cele animate, până la cele liniștite. Una dintre cele mai frumoase plaje de la Albufeira este Praia da Falesia, străjuită de stâncile de ocru.
Iar atunci când nu faci plajă, plimbă-te pe străduțele înguste ale orășelelor și bucură-te de meniurile cu fructe de mare sau cu preparate din pește, alături de un vin bun, portughez.
Și pentru că ar putea părea dificil să algei cele mai bune plaje din cele 150, iată mai jos un top alcătuit de specialiștii de la Lonely Planet.
Praia da Marinha din Lagoa
La opt kilometri sud de Lagoa se află Praia da Marinha, unde stâncile au fost sculptate de natură de-a lungul vremii. Aceasta este și plaja pe care o vedem cel mai adesea în reclamale cu vacanțe în Algarve, și este una dintre cele mai bune plaje din Europa.
Praia da Falesia, Albufeira
Această plajă lungă de 10 kilometri, la sud de orașul Albufeira, este una dintre cele mai impresionante plaje din regiune. Este străjuită de stânci albe și de ocru și câțiva pini pe ici pe colo. Chiar dacă în timpul sezonului estival s-ar putea să nu mai găsești loc de parcare, plaja este suficient de lungă și încăpătoare pentru toți doritorii.
Praia de Odeceixe
O altă plajă spectaculoasă este cea din apropire de sătucul Odeceixe, acolo unde o limbă de nisip este înconjurată de apă, pentru că aici este gura de vărsare a unui râu. Această plajă este potrivită mai ales pentru familiile cu copii mici, pentru că aceștia se pot bălăci și juca în voie în apa mică.
Ilha de Tavira
Coasta de est a Algarve este caracterizată de estuare și insule de nisip, alcătuind Parcul Natural Ria de Formosa, un important habitat pentru păsări și animale marine. Aici vei găsi o serie de insule spectaculoase, iar una dintre cele mai accesibile este Ilha de Tavira, unde se poate ajunge cu barca din orașul istoric Tavira. Plaja de pe insulă are o lungime de 11 kilometri, oferind și zone pentru nudiști, pentru cei care vor distracție, dar și pentru cei în căutare de liniște și pentru familiile cu copii. În plus, aici te poți caza la un camping.
Meia Praia
Pentru cei care doresc să se distreze și să socializeze, cea mai bună plajă este Meia Praia, aici unde se găsesccâteva baruri și restaurante bune. Nu doar cei în căutare de distracție vin aici, ci și familiile cu copii. Este loc destul pentru toată lumea pe lungimea de patru kilometri pe care o are plaja.