luni, aprilie 21, 2025
Banner_Casoteca_Magazin

CELE MAI CITITE

Care este culoarea lui 2025? Ce combinații facem în materie de modă în 2025

Institutul Pantone a desemnat drept culoarea anului, Mocha Mousse (Pantone 17-1230), o nuanță caldă de maro închis, care inspiră eleganță și putere. Aceasta este o culoare versatilă care complimentează perfect și celelalte nuanțe din paleta de culori a anului 2025. 

Care este culoarea lui 2025? Ce combinații facem în materie de modă în 2025 

Ni s-a demonstrat de multe ori că moda revine și o face într-un mod plăcut, oferind un aer proaspăt pieselor vestimentare care erau în centru atenției cu ani în urmă. Pasionații de modă se adaptează noilor tendințe și le personalizează în funcție de identitatea lor. 

Industria modei suferă, de la an la an, schimbări majore pentru a rămâne inovatoare, de la culori la imprimeuri și texturi. Anul 2025 ne oferă o paletă cromatică diversificată, versatilă și imprimeuri îndrăznețe: 

Gri neutru 

- Publicitate -

Considerat noul negru al sezonului, acesta se combină perfect cu toate pastelurile, dar și cu culorile puternice care încă sunt în trend și anul acesta.  

Roz pastel 

Anul acesta, culorile pastelate sunt în prim-plan în ceea ce privește combinațiile vestimentare. Rozul pal este o culoare des întâlnită la toate tipurile de femei, fiind o culoare plăcută și gingașă, asociată genului feminin. 

Galben unt  

Această culoare deschisă aduce luminozitate atât ținutei, cât și persoanei care alege să o includă în garderoba sa. Este o culoare veselă și caldă, care ne permite să ne facem o idee despre personalitatea celui care o poartă.  

Vezi și: Culoarea anului 2025, o nuanță bogată, un maro moale și cald

- Publicitate -

Burgundy 

Un vișiniu intens, care a cucerit anul 2024, continuă să fie printre culorile populare și anul acesta. Este o culoare impunătoare și seducătoare, potrivită atât pentru outfituri îndrăznețe, cât și ca un strop de culoare în ținutele monocromatice. 

Cow print  

Dacă în anul 2024 printul leopard a făcut ravagii în industria modei, în anul 2025 printul de vacă este printre favorite. Este un print îndrăzneț, cu mult potențial, care este deja prezent în ținutele influencerilor.  

Autor: Simona Munteanu

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE