Câteva reguli clasice pentru poziţionarea tablourilor

1
Sunt reguli speciale de poziţionare a tablourilor pentru fiecare tip de piesă de mobilier
Sunt reguli speciale de poziţionare a tablourilor pentru fiecare tip de piesă de mobilier

Folosind recomandările sugerate de specialişti veţi putea să poziţionaţi tablourile preferate într-un mod echilibrat, care să completeze restul interiorului. Important este că aceste trucuri simple pot funcţiona în orice încăpere.

Tablourile se pot atârna pe perete deasupra canapelei, bufetului, patului sau scărilor
Tablourile se pot atârna pe perete deasupra canapelei, bufetului, patului sau scărilor

Așadar, indiferent ce tablouri agăţaţi, acestea vor arăta întotdeauna perfect! Este însă important ca operele de artă să fie luminate, uneori find necesar un sistem special ca acestea să fie puse în evidenţă.

 

La nivelul ochilor

 

La prima vedere, poziţionarea la nivelul ochilor poate părea o idee bună. Cu toate acestea, “nivelul ochilor” înseamnă ceva diferit pentru fiecare individ. Mai ales pentru cei înalţi sau cei scunzi, poziţionatul la nivelul ochilor poate fi problematic.

Sunt reguli speciale de poziţionare a tablourilor pentru fiecare tip de piesă de mobilier
Sunt reguli speciale de poziţionare a tablourilor pentru fiecare tip de piesă de mobilier

În loc să agățați tablouri în mod subiectiv la nivelul ochilor, mai bine urmați reguli de poziţionare susţinute de specialişti. În acest fel, tablourile vor arăta bine, indiferent de ochii care privesc.

 

 

Cât de sus să atârne tablourile pe un hol sau la intrare

 

 

Ca regulă generală, cel mai bine este să atârnați tabloul la cel puțin 1,6 m de centimetri de sol în locuri în care acestea vor fi văzute din poziția în picioare, cum ar fi pe un hol. Pentru tablouri mai mici, le puteți agăța puțin mai sus, aproximativ 1,7 cm.

Cel mai bine este să atârnați tabloul la cel puțin 1,6 m de centimetri de sol în locuri în care acestea vor fi văzute din poziția în picioare
Cel mai bine este să atârnați tabloul la cel puțin 1,6 m de centimetri de sol în locuri în care acestea vor fi văzute din poziția în picioare

Această înălțime este cea mai confortabilă pentru persoanele de toate înălţimile. Dacă instalați un perete de galerie care va fi văzut din poziția în picioare, marginea de jos a acestuia ar trebui să fie la cel puțin 1,65 cm de podea. Peretele galeriei poate urca cât de sus doriți, dar asigurați-vă că lăsați un spațiu de cel puțin 30 cm între cel mai înalt punct al peretelui galeriei și tavan.

 

 

Cât de sus să poziţionăm tablourile deasupra unei canapele

 

Lățimea lucrării sau a operelor de artă ar trebui să ocupe aproximativ 2/3 din lățimea canapelei.
Lățimea lucrării sau a operelor de artă ar trebui să ocupe aproximativ 2/3 din lățimea canapelei.

Fie că este vorba de o operă de artă mare sau de o grupare de mai multe tablouri, există câteva reguli pentru a le poziţiona desupra canapelei. Primul este că ar trebui să atârnați orice tablou la cel puțin 20 cm de spatele canapelei. Al doilea este că lățimea lucrării sau a operelor de artă ar trebui să ocupe aproximativ 2/3 din lățimea canapelei. Dacă aveți un interior mic, utilizați un amestec de tablouri de dimensiuni mici și medii pentru a umple acel spațiu.

Dacă aveți un interior mic, utilizați un amestec de tablouri de dimensiuni mici și medii pentru a umple acel spațiu.
Dacă aveți un interior mic, utilizați un amestec de tablouri de dimensiuni mici și medii pentru a umple acel spațiu.

Dacă aveți mult spațiu pe perete de umplut sau o canapea mare, alegeți tablouri mai mari. Aceste reguli funcționează și dacă agățați tablouri deasupra unei console sau a unei mese pe hol.

 

 

Cum să puneţi tablourile de-a lungul scărilor

 

 

Scările sunt locuri bune pentru a aranja tablouri. Grupările de imagini mai mici ar trebui să meargă de-a lungul scării în diagonală, la cel puțin 60 de inci de partea de jos a fiecărei scări.

Din cauza diferențelor de înălțime dintre scări, scara nu este locul pentru tablouri mari
Din cauza diferențelor de înălțime dintre scări, scara nu este locul pentru tablouri mari

Din cauza diferențelor de înălțime dintre scări, acesta nu este locul pentru tablouri mari. De asemenea, la fel ca în alte spații, nu doriți să atârnați tablourile până la tavan. Lăsați un spațiu de cel puțin 30 – 35 cm față de partea de sus a tabloului și tavan. Este în regulă dacă nu este măsurat perfect.

 

 

Cum să poziţionţi lucrări de artă în camere cu tavan înalt

 

Tablourile nu ar trebui să fie puse din podea până în tavan sau în „stil de salon”. Acest stil preferat de vechii aristocrați europeni pur și simplu nu arată bine în interioarele moderne. Nici cele mai vechi muzee nu se mai atârnă lucrări de artă în acest fel! Este de dorit ca în livingul cu tavan înalt să lăsați liber treimea de sus până la jumătate din spațiul peretelui. Cât spațiu lăsați depinde de cât de înalte sunt tavanele.

Dacă tavanele înalte nu ajung la două etaje, atârnaţi în cele două treimi de jos.
Dacă tavanele înalte nu ajung la două etaje, atârnaţi în cele două treimi de jos.

Dacă aveți o cameră grozavă cu două etaje sau un foaier de intrare, păstrați tablourile în jumătatea de jos. Dacă tavanele înalte nu ajung la două etaje, atârnaţi în cele două treimi de jos. De asemenea, atunci când aveți mult spațiu pe perete, este mai bine să puneţi un tablou mare în loc de mai multe mici.

 

Alte sfaturi

 

Deasupra unui calorifer sau șemineu, cel mai bun lucru de atârnat este o oglindă. Aceasta deoarece căldura și uscăciunea căldurii vor deteriora în timp orice operă de artă pe care o puneți deasupra. Totuşi dacă aici este un loc bun este recomandat ca tabloul să fi poziţionat mai sus (de preferat la 2 m distanţă)

un comentariu

  1. […] Folosind recomandările sugerate de specialişti veţi putea să poziţionaţi tablourile preferate într-un mod echilibrat, care să completeze restul interiorului. Important este că aceste trucuri simple pot funcţiona în orice încăpere. Tablourile se pot atârna pe perete deasupra canapelei, bufetului, patului sau scărilor Așadar, indiferent ce… Cititi mai multe aici: Câteva reguli clasice pentru poziţionarea tablourilor […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here