Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

3

Când vine vorba de renovarea bucătăriei, cei mai mulţi dintre noi suntem puşi în dificultate şi avem mai multe opţiuni: ce culoare să aibă mobila, să fie albă, să fie colorată, dar blatul, din ce să fie, din oţel inoxidabil sau cuarţ. Oricare ar fi stilul pe care îl preferi, fie că e minimalist, modern sau rustic, culorile alese pentru amenajarea bucătăriei sunt esenţiale. CasoTeca îţi spune ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria. Iată mai jos câteva idei care să te inspire.

Galben. La fel ca o rază de soare, galbenul este o culoare care emană optimism şi veselie, fiind cunoscut şi pentru stimularea apetitului. Este o culoare fantastică pentru a lumina orice bucătărie, mai ales cele mici şi întunecate.  Atunci când alegi galbenul, fii atent/ă la intensitatea culorii. Galbenul vibrant este cel mai adesea utilizat pentru a aduce un accent decorului, precum scaunele galbene sau un perete întreg vopsit cu această culoare. Galben pal sau untos iau locul albului şi merge foarte bine la cabinetele suspendate. În plus, se pot combina chiar şi cu tonurile maro ce imită lemnul. Oricare ar fi tipul de galben pe care îl alegi, adaugă un bol cu lămâi sau o vază cu narcise pentru o notă pozitivă.

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Bleumarin. Întotdeauna sofisticat şi seren, bleumarinul este un trend neaşteptat în amenajarea bucătăriei în ziua de astăzi. Ca un costum elegant, de culoare închisă, cu o cămaşă albă şi pantofi maro, cabinetele bleumarin sunt superbe cu finisaje albe şi cu tonuri maro ce imită lemnul. Poţi introduce această culoare şi dacă alegi plăci ceramice de culoare bleumarin, fie că e mozaic sau plăci pictate pentru peretele pe care este amplasată chiuveta. Nu uita de accesorii. Perne de scaune bleumarin sau scaune de această culoare sunt un plus superb pentru bucătărie.

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Accente melatice. Să adaugi un pic de strălucire buctătăriei tale este mai uşor decât crezi. Accentele metalice din alamă, argint sau cupru pot fi variante ieftine care vor face cu siguranţă o declarative surprinzătoare. Alama a avut o revenire spectaculoasă în designul interior şi se foloseşte în întreaga casă. Dulapurile de bucătărie nu o să mai fie monotone dacă înlocuieşti mânerele de crom cu unele de alamă. Mergi mai departe cu accesorii de alamă şi cumpără un ceainic, farfurii sau pahare din acest material. Iluminatul este un alt mod grozav de a adăuga un strop de strălucire în bucătărie. Foloseşte corpuri de iluminat din cupru deasupra unei insule pentru a crea un punct focal într-un spaţiu simplu. Dacă vrei să mergi şi mai departe, atunci poţi folosi plăci ceramice cu accente metalice, aurii sau argintii.

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Combinaţii îndrăzneţe. Asocierea artistică a două sau mai multe culori vibrante poate face cu adevărat o revoluţie în bucătărie. O paletă de culori vibrante, precum turcoaz cu verde chartreuse, portocaliu sau galben cu gri sau roşu cu alb sunt văzute ca şi combiaţii creative. Este o variantă bună pentru a-ţi exprima cu adevărat părţile diferite ale personalităţii tale, dar şi un mod ideal de a combina câteva dintre culorile tale preferate. Pentru asta, alege un loc anume pentru a accentua decorul cu aceste culori. Poate fi peretele unde se află chiuveta, poate fi insula sau chiar aparatele de bucătărie.

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Nuanțe de gri. Categoric, griul este noul bej, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie plictisitor. Griul este întotdeauna o nuanță elegantă și curată, care se poate combina ușor cu lemnul și finisajele albe. În bucătărie, griul este cel mai bine prezentat în caracteristici mari și nu în mici accesorii. Una dintre cele mai bune variante de a adăuga gri în bucătărie este să înlocuiești culoarea dulapurilor, iar pentru spațiile mici, încearcă un gri pal. O altă variantă este să vopsești un perete în gri, să înlocuiești gresia cu plăci ceramice de culoare gri sau să pui faianță de aceeași nuanță pe peretele cu chiuveta. Pentru a completa bucătăria, folosește elemente din alamă, crom sau lemn pentru contraste.

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

Ce culori îţi înfrumuseţează bucătăria

 Sursa foto: Freshome

3 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here