Ce culori sunt la modă în 2023 pentru bradul de Crăciun

3

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în magazine au apărut deja decorațiunile specifice acestei sărbători. Cei care se grăbesc să intre în spiritul sărbătorii împodobesc bradul chiar și cu o lună mai devreme.

În acest caz, este recomandat un brad artificial, pentru că nu se scutură. În ceea ce privește decorațiunile, fiecare an vine cu anumite propuneri și tendințe. Cum decorăm bradul de Crăciun în 2023? Culoarea originală pe care o putem folosi.

Brad natural sau artificial?

Bradul împodobit este simbolul cel mai puternic asociat cu Crăciunul. Această sărbătoare nu este completă fără bradul sub care Moș Crăciun lasă cadourile, în seara de Ajun. Deși tradiția spune că bradul se împodobește în Ajunul Crăciunului sau cu o zi mai devreme, multe persoane aleg să îl decoreze mai devreme, pentru a se bucura de el mai mult timp.

Dacă vrei ca bradul să reziste în casă toată luna decembrie, este ideal să alegi unul artificial, care nu se usucă și nu se scutură. Acesta poate fi folosit an după an, fără să fie nevoie să cumperi mereu altul. În plus, poți opta pentru un brad argintiu sau alb, dacă vrei ceva diferit și îndrăzneț.

Bradul natural are acel miros inconfundabil, pentru care mulți oameni îl aleg. Dacă optezi pentru un brad natural, ține cont că acesta rezistă aproximativ două săptămâni în casă. Îl poți împodobi cu maximum o săptămână înainte de Crăciun și va rezista până după Revelion. Nu îl pune lângă o sursă de căldură și ai grijă să îi pui un vas cu apă la bază.

Descoperă și: Obiectul pe care trebuie să-l pui sub brad de Crăciun pentru a atrage norocul și banii în casa ta

Cum decorăm bradul de Crăciun în 2023

În ceea ce privește decorațiunile, poți opta pentru combinații clasice de culori sau pentru unele mai îndrăznețe. Fiecare an vine cu noi tendințe și propuneri în materie de decorațiuni pentru brad, însă poți opta și pentru combinații cromatice precum auriu-roșu, argintiu-albastru, alb-verde, care nu se vor demoda niciodată.

De departe cea mai originală tendință din 2023 este bradul decorat cu globuri în nuanța anului, viva magenta. Culoarea a făcut furori la expoziția de Crăciun de la Frankfurt de anul acesta. Acea combinație de roz, roșu și violet este foarte vibrantă atunci când vine vorba despre decorațiuni de Crăciun.

Globurile cu sclipici, cu paiete, lucioase sau mate arată spectaculos pe această culoare. Dacă alegi un brad artificial de culoare albă și combini decorațiunile viva magenta cu unele aurii, efectul este unul wow.

Se poartă globurile de dimensiuni diferite

O altă tendință pentru Crăciunul 2023 o reprezintă globurile de mărimi diferite. Poți folosi o singură culoare pentru a decora bradul, dacă jonglezi cu volumele și texturile. Alege câteva globuri foarte mari, pe care să le distribui uniform în brad, pentru a crea echilibru.

Completează cu globuri de mărime medie, iar la final pune-le pe cele mai mici. Poți adăuga și fundițe, panglici de aceeași culoare sau alte decorațiuni care se potrivesc din punct de vedere cromatic. Bradul nu este complet fără luminițe. Alege unele cu o singură culoare, pentru a nu încărca inutil bradul. Pot fi cu lumină caldă sau rece, în funcție de preferințe.

Ultimul pas este adăugarea vârfului. Acesta poate fi în formă de stea sau îngeraș, însă trebuie să se potrivească din punct de vedere cromatic cu restul decorațiunilor. Dacă ai pus globuri aurii în brad, poți alege un vârf auriu.

Sursa: ego.ro

3 comentarii

  1. […] Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în magazine au apărut deja decorațiunile specifice acestei sărbători. Cei care se grăbesc să intre în spiritul sărbătorii împodobesc bradul chiar și cu o lună mai devreme. În acest caz, este recomandat un brad artificial, pentru că nu… Cititi mai multe aici: Ce culori sunt la modă în 2023 pentru bradul de Crăciun […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here