Cel mai lung gard din lume este un gard din plasă care are o lungime de 5600 km. Acesta se găsește în sud-estul Australiei și se întinde printre munți, deșerturi, ferme, cȃmpuri și alte zone sălbatice.
A fost construit între 1880 și 1885 cu scopul de a feri turmele de oi de atacul cȃinilor dingo.
Povestea sa este legată de unul dintre cele mai cunoscute exemple de dezechilibru major al unui ecosistem ca urmare a intervenției omului.
Vezi și: Cerica, planta cu flori în forma de stelute
Cel mai lung gard din lume- începutul
Ȋn 1770, căpitanul James Cook a ajuns în estul Australiei și a revendicat teritoriul pentru coroana britanică.
90% din speciile de animale de pe acest continent erau unice, iar populația locală trăia în perfectă armonie cu acestea.
Coloniștii însă au adus cu ei cămile, oi, vaci, cai și cȃteva plante printre care trestia de zahăr, specie ce a devenit rapid hrana preferată a unui gȃndac australian, Dermolepida albohirtum. Acesta a început să se înmulțească foarte mult, fapt ce i-a determinat pe coloniști să introducă în 1935, încă o specie, broasca de trestie (Rhinela marina) din Hawaii. Scopul era ca aceasta să consume insectele dăunătoare. Numai că natura nu acționează cum doresc oamenii și broaștele s-au înmulțit enorm, neavȃnd dușmani naturali. Au devenit la rȃndul lor o mare problemă pentru mediu, răspȃndind boli, consumȃnd numeroase insecte și omorȃnd prin veninul secretat de glandele de pe cap, prădătorii care se aventurau să le consume.
Dar să ne întoarcem la oi. Turmele au început să fie atacate de cȃinii dingo care aveau acum încă o delicatesă la îndemână pe lȃngă emu, păsările care formau majoritatea hranei lor.
Fermierii nu s-au lăsat intimidați și au ripostat construind între 1880 și 1885 cel mai lung gard din lume (vorbim despre garduri, nu de ziduri, evident, Marele Zid Chinezesc fiind mult mai lung -21196 km).
Numai că nu a trecut mult și au început să se vadă urmările acestei decizii pripite.
Ce s-a întȃmplat după apariția gardului?
Cȃinii dingo controlau populațiile de canguri și emu. Acestea au început să se înmulțească exagerat consumȃnd plantele din teritoriul îngrădit.
A urmat eroziunea solului și deșertificarea unor zone unde s-au format dune imense care au schimbat traseul vȃnturilor.
Finalul este unul care nu avantajază nici ecosistemul, nici fermierii care nu mai au unde să-și pască oile.
Totuși, gardul este funcțional și în prezent chiar dacă unele porțiuni nu au mai fost întreținute permițȃnd cȃinilor dingo să treacă.
Sursa foto: Wikipedia, abc.net.au
