Conserve de legume „handmade” livrate la domiciliu

1


Cine n-a auzit, mai ales în zona Bucureștiului, de roșiile de Teleorman? Marian Andronescu și Emil Smircea sunt doi agricultori din Bragadiru care, în 2011, în plină criză economică, au înființat „Grădina cu Bunătăți”, o afacere cu legume. Din 2013 au început livrările de legume proaspete și conserve făcute în casă la domiciliul clienților din Giurgiu și București.

Prima producție din Grădina cu Bunătăți a luat drumul Bucureștiului, în Piața Pucheni, unde se găsesc și astăzi legumele produse acolo. În timp, cei doi antreprenori giurgiuveni au hotărât să intre în contact direct cu clienții, adăugând ca metodă de distribuție  comenzile telefonice și cele online prin intremediul paginii de Facebook Grădina cu Bunătăți.

SOqF9LkSMB_Y7H46nz-hR8fiBDAs79xF4SQr-TKNdOg

Cele mai bune roșii se culeg în septembrie

Pe terenurile nisipoase din județul Teleorman sunt crescute în solar și pe câmp diversele legume ale„grădinii cu bunătăți”. Aici sunt recoltate roșii din soiurile Rila, Kalina, Prekos,  castraveți Ekol, ardei gras din soiul Bianca, ardei Kapia, , ridichi Ronda, vinete, varză timpurie și salată Touareg. Cei doi agricultori mai cresc  țelina pentru capățână, dovlecei Ismalia, cartofi noi Riviera, iar în acest an au încercat și roșiile Cherry.

8_D0z_rExZmojMKR6sTS28jLCmbHpkeBABbvcuacrbg

„ Legumele se culeg pe măsură ce ele ajung la maturitate, se vând și se procesează în același timp. Roșiile cele mai bune sunt în perioada lunii septembrie pentru că nu mai sunt căldurile așa de arzătoare și coacerea se face mai lent dând timp plantei să acumuleze zahărul care îi schimba gustul și parfumul roșiei”, a declarat Marian Andronescu, inițiatorul afacerii Grădina cu Bunătăți.

ad--S7MeD6v6YF2C4PTvILF7jRzCTvlXaWJesYBaF0Q

Cultivatorul ne-a mai spus că nu există diferențe de gust sesizabile între legumele crescute în câmp și cele din seră, singura diferență fiind la nivel vizual. Legumele din solar, fiind mai protejate de condițiile vremii, au un aspect mai plăcut. Legumele pentru conserve sunt alese în funcție de unele caracteristici  care le fac mai potrivite pentru o rețetă sau alta. De exemplu, roșiile prunișoară nu pot fi folosite pentru sucul de roșii pentru că au prea puțin suc, dar din ele poate să iasă un bulion excelent.

Redescoperirea rețetelor „ca la mama acasă”Fotografie0548

Conservele „Grădina cu Bunătăți”, ne spun producătorii că sunt inspirate din rețetele locale, verificate și îmbunătățite în timp din punctul de vedere al gustului și calității. Castraveții sunt puși fie în oțet, fie în saramură, ketchup-ul poate fi dulce ori picant și aromat. Sucul de roșii are o consistență mai densă sau mai rară, în funcție de cerințele clienților.

legume la ceaun

Dacă clientul are o preferință anume, la cerere modificăm rețeta. Toate produsele sunt făcute manual, fierte în oală de fontă, la foc de lemne, toate sunt produse „handmade ” acestea le face să fie diferite de celelalte produse din piață și din supermarket”, a mai spus Marian Andronescu.

 

 

 

 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here