Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei

0

La ediția din această toamnă a târgului imobiliar, dezvoltatorii vin cu o serie de oferte atractive și reduceri pe măsură. Locuințele vor fi cu până la 15% mai ieftine pe perioada desfășurării târgului, iar unele apartamente se vând gata mobilate și utilate sau cu loc de parcare oferit drept bonus. CasoTeca îţi spune cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei.

Cumpărătorii vor putea să rezerve o locuință nouă cu doar 100 de lei, în condițiile în care în unele cazuri o astfel de rezervare poate costa și 4.500 de lei. Această ofertă îi ajută pe cei care vor să acceseze un credit ipotecar sau Prima Casă, până la momentul semnării precontractului. Cea mai mare reducere ca valoare din cadrul târgului va fi pentru o vilă de 1.000 de metri pătrați din Colentina – discount de 60.000 de euro.

Reduceri de până la 60.000 de euro

Cea mai mare reducere ca valoare din cadrul târgului va fi pentru o vilă de 1.000 de metri pătrați din zona Colentina-Doamna Ghica. Aceasta este formată din 2 corpuri (P+1, respectiv P+2). Vila dispune de şapte camere și cinci băi. Prețul locuinței va fi cu 60.000 de euro mai mic în perioada târgului, fiind redus de la 475.000 de euro, la 415.000 euro.

Magecon se situează pe locul al doilea în topul reducerilor. Compania oferă reduceri între 3.000 de euro si 30.000 de europentru apartamentele din proiectul Magecon Residence. Acesta este situat în zona Olteniței-City Mall. Prețurile apartamentelor pornesc de la 30.000 de euro pentru un studio. Apartamentele cu trei camere ajung la 150.000 de euro.

Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei
Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei

Te muti cu 100 de lei

RealTime aduce o ofertă-premieră. Astfel, clienții proiectului Next Home Viitorului pot rezerva o locuință cu doar 100 de lei. De regulă, o astfel de rezervare costă între 1.000 și 30.000 de euro. Proiectul este localizat în zona Eminescu-Dacia şi are 86 de apartamente în trei clădiri. Prețul apartamentelor pornește de la 44.100 de euro pentru un studio, 75.600 de euro pentru 2 camere și 98.000 de euro pentru un apartament de 3 camere.

Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei
Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei

Maşină cadou

Fiecare cumpărător din ansamblul Decebal Tower care semnează rezervare în perioada târgului va primi cadou o maşina Mini One.

Târgul Imobiliar National – tIMOn se va deschide mâine, 20 octombrie, în pavilionul expozițional din Piața Constituției. Programul începe la ora 10.00.

Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei
Cu ce reduceri vin dezvoltatorii la târgul imobiliar din Piaţa Constituţiei

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here