Cum îți amenajezi locuința în stil scandinav

0

Contrar anumitor percepții, vei găsi mai rapid decât crezi elementele de care ai nevoie pentru stilul scandinav al locuinței tale, chiar și online, dar pentru inspirație ai nevoie de o mare varietate de surse. Accesoriile minimaliste, materialele naturale, iluminatul ingenios și aspectul general golit de excese sunt principalele însușiri ale unei locuințe amenajate după tipicul din Suedia, Danemarca sau Norvegia și cu influențe venite inclusiv din partea designerilor finlandezi.

Care este istoricul designului scandinav

În miezul filosofiei designului scandinav stă ideea de funcționalitate, mai presus de formă. Liniile simple, suprafețele neîncărcate fără motiv și culorile neutre transmit o simplitate în care se ascund caracterul atemporal, ușurință în utilizare și o anumită trăinicie, asociată cu duritatea vechilor vikingi. Obiectele decorative și piesele de mobilier realizate în stilul scandinav sunt create pornind de la principiul armoniei față de mediul înconjurător.

Scopul principal al tuturor articolelor dintr-o locuința nordică este crearea unui spațiu cât mai luminos, cât mai aerisit și cât mai primitor, mai ales pe parcursul nopților de iarnă. Cu toate că ascendentă vikingă a scandinavilor este cea căreia i-ar putea fi atribuit caracterul aproape cazon al încăperilor din locuințele nordice, adevărul este că acest curent estetic a devenit celebru mult mai recent, abia în anii ’30.

Pe ce paletă de culori poți conta

Spectrul de nuanțe care va pune în evidență cel mai bine un decor scandinav nu are prea multe lucruri în comun cu cel al curcubeului. Cu toate acestea, contrastele puternice, dar obținute prin detalii mici, pot îmbogăți aspectul general al locuinței tale. Așadar, în privința pereților, cea mai sigură variantă este albul, dar sunt apreciate și nuanțele de crem, galben sau gri.

Dacă vrei să arunci o pată de culoare, alege obiecte decorative roz, verde electrizant sau portocaliu. O veioză aurie poate pune excelent în valoare interiorul unui dormitor complet alb, iar o bucătărie care abundă în lemn natur poate fi reinterpretată cu ajutorul unor scaune vopsite în alb și al unui frigider argintiu.

Ce materiale se încadrează mai bine în decor

Am adus mai sus aminte de lemnul natur, iar acesta este unul dintre materialele de căpătâi ale casei amenajate în stil scandinav. Îl regăsim în podele, în blatul bucătăriei, în scaune și în biblioteca. Obiectele funcționale din aluminiu sunt o priveliște foarte familiară într-o locuință nordică, iar elementele decorative sculpturale, din plastic, cu forme geometrice complexe se încadrează perfect în peisaj. În privința perdelelor sau textilelor care căptușesc canapeaua și scaunele, materialele preferate sunt inul, lâna sau bumbacul.

Ce alegeri să faci în materie de mobilier

Indiferent de amenajarea pe care o vor dicta nevoile tale, există câteva reguli general valabile când vine vorba de mobilier în stil scandinav. Ornamentele pompoase sunt ultimul lucru pe care îl apreciază fanii acestui stil, iar masivitatea nu are ce căuta în ecuație. Liniile angulare, designul simplu și cursivitatea contururilor sunt criterii importante pe care le ai de aplicat atunci când îți alegi mobila ce trebuie să se încadreze în specificul scandinav.

Comodele din lemn cu picioare înalte și canapelele scandinave moi, cu brațe, vor face casă bună cu o veioză metalică subțire și cu o măsuță de cafea cubică, dacă ne referim la living room. În bucătărie poți merge pe varianta clasică a unei mese din lemn sau poți alege un blat de influență americană, plasat în mijlocul încăperii.

Pe acesta vei avea la dispoziție electrocasnicele mici, cum ar fi robotul de bucătărie, pentru ca funcționalitatea tipică acestui stil să fie bine pusă în valoare. În dormitoare tot mobila minimalistă este cheia, iar patul cu cadru metalic subțire, precum și cutiile de depozitare și dulapurile din materiale textile vor elibera mult din masivitatea unei încăperi similare, decorate în stil tradițional.

Soluțiile potrivite pentru iluminat

Nu există o cultură mai renumită pentru dragostea față de lumina naturală decât cea scandinavă. Prin urmare, pentru ca locuința ta să se încadreze în acest stil pe deplin, uită de draperiile grele și alege doar perdele vaporoase, cu un nivel mare de transparență pentru a te bucura de toate orele cu lumină ale unei zile.

Poți înlocui lustra cu un candelabru, iar în punctele-cheie, cum ar fi colțul de lectură din sufragerie sau locul mesei de dining, poți folosi lampadare, aplice și abajururi din sticlă pentru a aduce sursa de lumina cât mai aproape de tine. Pentru un sentiment complet scandinav nu uita de sfeșnicele cu mai multe brațe, ideale pentru a însufleți casa de sărbători sau cu ocazia meselor festive.

De ce ai nevoie în materie de finisaje

Dacă te temi că amenajarea în stil nordic va solicita resurse financiare mari, vei avea surpriza să constați că îți vor fi necesare materialele obișnuite pentru finisaje. Printre elementele care vor întregi amenajarea ta în stil scandinav se numără:

  • vopseaua lavabilă;
  • panourile de lemn pentru pereți;
  • parchetul masiv;
  • uși de lemn;
  • elemente decorative din plastic;
  • obiecte funcționale metalice.

Sfaturi generale pentru cei care cochetează cu stilul scandinav

Dacă ai toată convingerea că stilul potrivit pentru casa ta este cel scandinav, caută cât mai multe surse de inspirație pentru a putea crea un climat care să abunde în confort. Cu toate acestea, nu uită de prima regulă a unui interior nordic, așa că urmărește vigilent ca simplitatea să nu se piardă pe parcursul lucrărilor pe care le vei realiza.

Alege decorațiuni și obiecte care să se potrivească cu specificul suedez, norvegian sau danez, dar păstrează amplasamentul original al pieselor de mobilier pentru a te obișnui rapid cu noua înfățișare a casei. Cere sfatul familiei la tot pasul pentru a fi pe placul fiecărui membru, dar caută permanent idei de amenajare, atât pe internet, cât și în cataloagele de amenajări interioare.

Scapă de piesele greoaie și menține un caracter preponderent funcțional al tuturor elementelor noi pe care le introduci în decor. Nu-ți fie frică să folosești accente de culoare, dar ferește-te de exces. La final vei avea parte de o locuință plină de farmec, în care te vei simți în siguranță indiferent de cum e vremea și care te va întâmpina mereu cu familiaritate.

Pentru a pune la punct o casă în stil scandinav nu trebuie să mergi tocmai până la Stockholm. Este suficient doar să studiezi cât mai bine particularitățile acestui stil și să faci alegerile corecte. Cu ideile de mai sus cu siguranță vei porni cu bine la drumul către casă ta scandinavă. Este momentul perfect să redecorezi și să renovezi, având la dispoziție tot timpul din lume!

Citește și 7 trucuri utile care te ajută să decorezi baia rapid și cu bani puțini

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here