7 trucuri utile care te ajută să decorezi baia rapid și cu bani puțini

3

Atunci când te muți într-o casă nouă, una dintre primele griji este curățarea temeinică și amenajarea băii. Un strat proaspăt de lavabilă schimbă rapid înfățișarea încăperii, însă asta nu este totul. Dacă îți dorești să îmbunătățești aspectul băii, dar nu dispui de bani, după cumpărarea apartamentului sau plata chiriei în avans, folosește cele 7 trucuri rapide de mai jos, care te vor ajuta să dai o față nouă băii, fără cheltuieli mari.

  1. Aranjează prosoapele cu stil

Cu toții avem în baie suporturi și cuiere pentru prosoapele în uz, însă acest truc este util pentru depozitarea prosoapelor curate. În loc să le împăturești în modul clasic, încearcă le faci sul și să le aranjezi într-un coșuleț pe care să-l păstrezi undeva la vedere, astfel încât musafirii să le găsească ușor la nevoie.

  1. Decor rafinat din sticle și borcane

Poate nu te-ai fi gândit că un borcan de sticlă poate deveni un element decorativ și util în amenajarea băii. În loc să păstrezi dischetele demachiante în ambalajul original din plastic, le poți pune într-un borcan transparent din sticlă, dotat cu capac. În funcție de dimensiunea recipientelor, le poți folosi pentru păstrarea și organizarea bețișoarelor pentru curățarea urechilor, pentru săpunurile de rezervă, pentru sărurile și esențele de baie și chiar pentru depozitarea periilor de păr și a aparatelor de ras.

  1. O notă romantică în decorul băii

Decorarea băii cu lumânări parfumate conferă o notă de romantism, de intimitate, încăperii. Poți grupa mai multe lumânări într-un singur loc, pe marginea căzii sau pe blatul lavoarului din baie, de exemplu sau le poți așeza dispersat, pe un pervaz, un raft sau de-a lungul unui perete, mai ales dacă ai o baie spațioasă. Pentru un efect decorativ deosebit, alege lumânări de aceeași culoare, dar de diferite dimensiuni și grosimi.

  1. Schimbă aspectul băii cu ajutorul plantelor

O planta poate înfrumuseța orice încăpere. Dacă nu ai posibilitatea să cumperi la fiecare câteva zile buchete cu flori proaspete, cu care să-ți împodobești baia, este suficient să găsești loc pentru un ghiveci cu o plantă de interior.

Dintre plantele cultivate în ghiveci, se vor simți excelent în mediul umed din baie următoarele: Spathiphyllum sau Crinul păcii, orhideele, feriga, ficusul, aloe, azaleea, begonia sau palmierul pitic. Dar nu uita că acest truc decorativ poate fi aplicat doar în cazul băilor prevăzute cu ferestre, câtuși de puțin scăldate de lumina naturală. Altfel, îți recomandăm să apelezi la plantele artificiale, acele ghivece cu lavandă, de exemplu, care au devenit populare.

  1. Coșuri împletite pentru organizare eficientă și frumoasă

Cu toate rafturile și dulapurile, păstrarea unei băi ordonate presupune o muncă permanentă și o atenție continuă. Oricât de mult te-ai strădui să menții ordinea în puzderia de creme, șampoane, loțiuni și parfumuri, la câteva zile după curățenie, descoperi că iar s-au amestecat și trebuie s-o iei de la capăt. Câteva coșuri împletite sau cutii de depozitare sunt soluția în rezolvarea acestei probleme.

Sortează toate produsele de toaletă și igienă personală pe categorii și apoi depozitează fiecare categorie în câte un coș împletit. Astfel îți va fi mult mai ușor să le găsești atunci când vei avea nevoie. În plus, vei scurta considerabil timpul alocat curățeniei și ordinii din baie.

  1. Mesaje înrămate pentru o transformare rapidă

Dacă stai cu chirie și baia nu arată tocmai grozav (chiriașii știu cel mai bine), iar proprietarii nici nu vor să audă de lucrări de renovare ce presupun schimbarea gresiei sau a faianței, poți schimba aspectul băii cu ajutorul acestui truc decorativ, rapid și eficient.

Agață pe unul dintre pereții băii câteva mesaje înrămate – alege citate amuzante sau inspiraționale, care să îți facă ziua mai bună. Acestea vor distrage atenția de la aspectele mai puțin frumoase ale băii, adăugându-i, în același timp, o notă personală.

  1. Coșul de rufe – un element decorativ și practic

Dacă locuiești într-un apartament mic și baia este singurul loc în care îți poți depozita hainele murdare, investește într-un coș de rufe încăpător și frumos. Evită coșurile perforate, prin care vor scoate capul șosetele purtate sau prosoapele folosite. Recomandat este să alegi un coș de rufe din lemn, din răchită sau rattan împletit, prevăzut la interior cu un sac din pânză detașabil, pe care să-l poți spăla și chiar înlocui periodic.

Citește și Casa ideală din perspectiva anului 2020

3 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here