Dacă vrei să construiești o casă ieftină și eficientă cu mai puțin de 5000 de dolari, poți apela la un material de construcție clasic în România, pământul, dar nu chirpiciul des folosit de români, ci pământ pus în saci, în care se adaugă ceva pietriș.
Cu un design foarte stabil, și cu costuri reduse încă de la început, această casă ieftină poate aduce și economii pe termen lung.
Datorită formei și materialele sale utilizate, conceptul de casă ieftină realizată din pământ pus în saci și alte materiale reciclabile, are mai puțină zonă expusă decât o casă „normală”, ceea ce face mai mic costul pentru alimantarea cu energie.
CITEȘTE ȘI Vrei să închizi terasa sau veranda cu sticlă? Care sunt avantajele
Chiar dacă o casă circulară nu a fost prea des construită, nu trebuie să ridice semne de întrebare, în acest concept de casă ieftină fiind folosită o tehnică numită brațul busolă, ușor de învățat, după cum se poate vedea în fotografiile din acest articol. Materiale reciclate sau recuperate s-au folosit ori de câte ori a fost posibil, cum ar fi în cazul ușii sau al podelei.
Tutorialul prezentat arată aproape fiecare pas din procesul de construire, în cazul în care se vrea realizarea unei case cu mai puțin de 5.000 de dolari.
Cum se construiește?
Fundația are la bază balast utilizat la construcția de cale ferată, care este acoperit cu pietriș mărunt.
CITEȘTE ȘI Case Călduroase – patru modele de case pe structura de lemn
Baza zidurilor este făcută din două rânduri de saci de ciment, între care s-au pus două rânduri de sârmă ghimpată.Pentru a ancora sârma ghimpată, se folosește lemn de foc.
Sacii pentru pereții sunt umpluți cu pîmânt, amestecat cu pietriș ieftin de la o carieră.
O mică fereastră pentru iluminare poate fi folosită și ca frigider, iarna. De remarcat și un buiandrug peste fereastră. Acesta ține peretele stabil pentru o suprafață „deschisă”, cum ar fi o ușă sau o fereastră.
Pereții vor fi legați și cu frânghii, pentru stabilitatea necesară când va fi pus acoperișul. Ân fotografie se poate remarca și o aerisire, pentru bucătărie.
Acoperisul se va srpijini pe pereți și pe un stâlp de lemn amplata în centru casei.
Prim strat acoperiș este izolat la îmbinarea cu zidul. Pentru hidroizolare, s-a pus polistiren (recuperat), plus silicon, pentru călăfătui și, în plus, un strat e bitum-carton. Pereții au fost tencuiți, și apoi acoperiți cu ciment în întregime. La fel și pe interior.
Intrarea a fost realizată din lemn și materiale refolosibile. Interiorul se decoreaza după bunul plac al fiecăruia.
Iar o casă ieftină și eficient energetic, construită din saci umpluți cu pământ și pietriș, arată așa
Iar aici poti vedea si cum s-a construit.
SURSA – OffGridQuest
[…] CITEȘTE ȘI Cum să construiești o casă ieftină cu mai puțin de 5000 de dolari […]
Interesant.