Cum scapi de depunerile de calcar din baie

0

Cu toţii am văzut acele pete albe care se pot acumula pe cadă, pe robinete sau pe uşile de la duş. De vină este duritatea apei, care are un nivel ridicat de minerale, de regula calciu sau magneziu. Iar aceste minerale rămân după ce apa se usucă, lăsând în urmă reziduuri care sunt inestetice. CasoTeca îţi spune cum scapi de depunerile de calcar din baie.

E vară, iar căldura de afară ne trimite şi mai mult la duş în această perioadă. De aceea, te poţi confrunta cu o problemă care îţi poate da bătăi de cap şi îţi va răpi din timp. Iată cum scapi de depunerile de calcar din baie.

Depunerile de calcar lasă în urmă pete care sunt greu de curăţat, motiv pentru care pierdem mult timp atunci când vine vorba de curăţenie. Şi poate chiar şi bani, fiind tentaţi să cumpărăm produse care promit să ne scape rapid de această problemă. Totuşi, dacă vrei să cumperi produse chimice de curăţare, fii atent/ă la instrucţiunile de folosire şi dacă produsul se potriveşte pentru tipul de cadă pe care îl ai acasă.

Unele produse care sunt sigure pentru căzile din fibră de sticlă, de exemplu, nu sunt potrivite penru cele cu finisaje din marmură şi vice versa. Nu combina produsele chimice pentru că acestea pot avea reacţii periculoase.

CasoTeca îți spune cum scapi de depunerile de calcar din baie. E simplu. Cu ajutorul unui produs pe care îl găsești pe rafturile magazinelor și care nu depășește prețul unuia sau a mai multor produse de curățat ce conțin substanțe chimice.

Cum scapi de depunerile de calcar din baie
Cum scapi de depunerile de calcar din baie

Este vorba de oțetul alb. De ce oțetul? Ei bine, oțetul alb este un acid foarte puternic, în timp ce calcarul ese alcalin, și care se dizolvă atunci când intră în contact cu acizii. Din acest motiv, sucul de lămâie va face același lucru și te va ajuta la curățenie.

Ce trebuie să faci? Încălzeşte oțetul, dar nu până la punctul de fierbere și urmează instrucțiunile de mai jos.

Pentru curățarea ușilor de la duș fă o pastă din oţet, bicaronat de sodiu şi apă. Aplică pe uşi şi lasă pasta să acţioneze timp de 30 de minute sau chiar şi o oră. Apoi îndepărtează pasta cu o cârpă moale şi apoi clăteşte.

Pentru curăţarea capetelor de duş, scufundă capătul într-o soluţie 50/50 apă şi oţet timp de o oră. Apoi clăteşte.

Dacă depunerile de calcar au apărut şi pe robinete, iar apa nu mai are acelaşi flux, atunci e timpul să treci la curăţenie. Pentru curăţarea robinetelor poţi proceda la fel ca şi cu para de duş. Demontează cu grijă pentru a ştii cum să pui la loc robinetele fără bătaie de cap. Freacă capătul robinetului  cu pastă de dinţi, după care aplică oţet. Pentru că între calcar şi oţet apare o reacţie chimică, vei observa bule. Odată ce acestea au dispărut, cam după o oră, clăteşte şi asamblează robinetul la loc.

Cum scapi de depunerile de calcar din baie
Curăţă simplu şi rapid robinetele de calcar

Folosirea de produse chimice poate afecta cada de baie, dar folosirea oţetului alb sau a sucului  de lămâie te pot ajuta să scapi de petele de calcar. Ai nevoie de un recipient cu dispozitiv de pulverizare, în care amesteci o cană de oţet şi o lingură de suc de lămâie. Pulverizează soluţia obţinută pe petele de calcar şi lasă să acţioneze pentru cel puţin 20 de minute. Freacă petele cu o perie moale şi pe măsură ce calcarul de dezlipeşte, îndepărtează-l cu ajutorul unui burete. Continuă să aplici soluţia pe petele care nu vor să dispară până când vei obţine rezultatul dorit.

Cum scapi de depunerile de calcar din baie
Spune adio petelor de calcar de pe cadă

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here