Decor pentru o vară răcoroasă

0

Canicula a venit ceva mai târziu şi iată că la sfârşitul lunii august sunt căldiuri toride. Ne poate ajuta decorul de interior în această privinţă?

Culorile reci, cum sunt verdele şi albastrul dau senzaţia de răcoare, putând fi foarte bine folosite în amenajări. La modă sunt şi ambianţele estivale, cum sunt cele mediteraneene, inclusiv pe terase sau în grădini, astfel încât puteţi folosi deasemenea culori solare: galben, portocaliu şi roşu.

Casele de inspiraţie mediteraneană folosesc la construcţie materiale naturale (lemn, piatră, ceramică), deschideri şi terase de dimensiuni mari, iar pentru acoperiş ţiglele ceramice tip olan, cărămizii, sunt cele conferă un aer aparte decorului. Nici culorile neutre, cum este cea a nisipului, nu sunt opţiuni de neglijat. Reflexiile metalice – fie că este vorba de clasicul fier forjat sau de suprafeţele mai noi şi mai lucioase, cum sunt cele din nichel sau crom – au un binevenit aport răcoros în orice zonă din interior (living, dormitor, baie sau bucătărie) dar şi pe verandă. Asemenea, oglinzile de toate felurile şi mărimile.

Este vară, iar din interioare, de pe terase ori din grădini nu trebuie să lipsească aranjamentele romantice, iar aportul cel mai însemnat din acest punct de vedere îl au florile. Bineînţeles că atenţia ne este îndreptată spre zonele de exterior unde căutăm binemeritata relaxare. Terasa sau balconul, altădată privite ca o simplă extensie a locuinţei, au devenit astăzi locuri predilecte pentru petrecerea timpului. Mai mult, şi aceast spaţiu. poate fi renovat sau redecorat. O marchiză sau o pergolă pot înviora spaţiul dar şi să asigure o binevenită umbrire. Jaluzelele şi rulourile (de exterior sau de interior) sunt deasemenea soluţii excelente de protecţie solară dar şi de design.

Iar cum spuneam, nu uitaţi grădina. Pentru a arăta bine, trebuie îngrijită şi protejată în permanenţă, gazonul tuns cu regularitate. Lucrările de întreţinere constau în îndepărtatul buruienilor (a plouat în ultima perioadă şi acestea s-au dezvoltat) şi afânarea solului prin săpare repetată. De asemenea nu trebuie neglijat udatul periodic, care se repetă de 2-3 ori pe săptămână, iar în cazul caniculei care se anunţă, chiar zilnic. Spaţiul verde şi gardurile vii formate din arbuşti floriferi se tund periodic, se udă şi se îngrijesc prin aplicarea de îngrăşăminte chimice pe bază de azot.

Citeşte şi Trucuri de amenajare: Cum aduci răcoarea în casă

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here