Decoraţiuni festive pentru sărbătorirea Noului An

0

Cum organizaţi petrecerea de Revelion

Fie că este vorba despre o masă în familie, un eveniment festiv sau masa noastră zilnică, servirea ei reprezintă şi un prilej de întâlnire, de conversaţie, o pauză de la activităţile şi îndatoririle cotidiene – așadar, o „ocazie specială“.

Mai ales în această perioadă a anului, există mese care trebuie să aibă cu adevărat un aer de sărbătoare. Cum facem asta? Pornim de la reguli elementare! Înainte de toate dumneavoastră, gazda, trebuie să fiţi relaxată şi binedispusă pentru a transmite şi invitaţilor starea de bine. Aşa că aveţi grijă ca totul să fie plănuit din timp şi aranjat corespunzător pentru a elimina grijile ce vin odată cu îndatoririle de gazdă. În felul acesta toată lumea se poate bucura de masa frumos aranjată, de mâncarea gustosă şi în primul rând de o companie plăcută.

Organizarea şi aranjarea mesei

Cu siguranţă cunoaşteţi regulile de bază legate de numărul şi poziţionarea farfuriilor, a paharelor şi a tacâmurilor în funcţie de felurile de mâncare servite, însă este important de ştiut şi faptul că această organizare a mesei trebuie să asigure fiecărui invitat un spaţiu minim de 50 cm pentru ai oferi confort şi libertate de mişcare.

Pentru că fiecare amănunt contează, un detaliu ce nu trebuie trecut cu vederea în demersul nostru de a realiza un aranjament reuşit este şi faţa de masă. Fie că este albă, viu colorată, brodată sau cu imprimeuri, ea contribuie semnificativ la decorul pe care urmărim să îl creăm.

Dacă este lungă, vă sugerăm să o prindeţi din loc în loc cu bride mascate cu diferite ornamente. Acest lucru are efect estetic, dar şi practic, deoarece invitaţii îşi pot mişca picioarele în voie.

Pentru că este vorba despre un aranjament festiv, trebuie să vă canalizaţi atenţia asupra acelor elemente care impun nota de sărbătoare. Dar nu vă gândiţi exclusiv la decoraţiuni şi imprimeuri, ci animaţi aranjamentul prin felul în care pot fi pliate sub diferite forme şi prinse fie cu inele speciale (din diverse materiale şi de diferite culori), fie legate cu panglici, mărgele sau alte ornamente specifice evenimentului. Şi accesoriile absolut necesare unei mese, precum vesela, tacâmurile, paharele, pot fi alese pentru a sublinia tema evenimentului. Deci ceea ce trebuie să faceţi este să aveţi o idee coerentă de la care să plecaţi şi să coordonaţi restul elementelor pentru a o pune „în scenă“.

Aranjamente florale

Dintr-un decor de sărbătoare florile sunt nelipsite. Naturale sau uscate, în funcţie de sezon şi preferinţe, acestea pot fi aşezate câte una în dreptul fiecărui invitat (chiar şi direct pe masă) sau central în cazul unui aranjament floral care, atenţie, nu trebuie să stânjenească comunicarea vizuală între invitaţi. Se poate opta pentru o cromatică în ton cu cea a veselei ori a feţei de masă sau pentru un acord subtil între culorile de ansamblu ale încăperii şi buchetul de flori. Trebuie evitate pe cât posibil florile cu un parfum prea pronunţat, pentru a nu îşi amesteca aroma cu cea a mâncării.

Lumânări şi sfeşnice

Un alt ingredient indispensabil unui aranjament festiv sunt lumânările.

Acestea, pe lângă faptul că încălzesc atmosfera şi creează efecte de lumină, pot fi folosite şi pentru a introduce accente de culoare. Ele pot completa ansamblul mesei indiferent de forma pe care o au, de suportul folosit, de poziţionare şi dimensiuni. Fireşte că pentru un eveniment special sunt indicate sfeşnice elegante, care să amplifice nota generală a decorului, însă asta nu înseamnă că, în funcţie de tema aleasă, nu puteţi alege şi alte tipuri de suporturi.

O altă idee potrivită pentru o masă de sărbătoare sunt cartonaşele pe care sunt scrise numele invitaţilor. Pe lângă rolul organizatoric pe care îl au, acestea pot avea şi un efect vizual foarte plăcut, dacă au forme aparte sau culori potrivite.

Decorarea mesei

O atenţie specială trebuie acordată de Revelion platourilor cu felurile de mâncare, curcanul ornat cu portocale, roşii Cherry şi salată verde creaţă, care face parte integrantă din decorul de sărbătoare fiind un foarte bun exemplu.

Pentru decorarea mesei este important să vă alegeţi o temă, paleta de culori fiind deosebit de importantă în acest caz. Înainte de a achiziţiona accesoriile necesare aranjamentului, vedeţi dacă aveţi deja elemente care să se potrivească ideii. De exemplu, puteţi folosi un set de veselă pe care îl aveţi deja, însă cu condiţia să fie în ton sau într-o culoare neutră. În felul acesta veţi economisi bani şi vă veţi putea canaliza pe restul accesoriilor menite să contureze decorul.

 

Idei de decorare a mesei de Revelion

Puteţi să mergeţi pe ideea unei mese spectaculoase, teatrale. În acest scop puteţi aduce pe masă ceva neaşteptat, de exemplu două veioze, care să dea o lumină concentrată, intimă. Alăturaţi o statuetă, un aranjament floral simplu şi o ghirlandă din mătase prinsă de poalele feţei de masă. Dacă doriţi să adăugaţi glamour, puteţi să apelaţi la accente strălucitoare.

Pentru o masă rustică, veselă, puteţi apela la farfurii pictate, sfeşnice din fier forjat, şervete din pânză brodată.

Pentru un aranjament modern, folosiţi accente romantice: trandafiri, cristal simplu, farfurii roşii combinate cu farfurii desenate, petale de flori şi rămurele de iederă. Accesoriile trebuie să fie elegante, de calitate, nu neapărat foarte elaborate şi strălucitoare.

Citeste si Desertul cu noroc de Revelion: Vassilopitta

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here