Experiențe inedite în arhitectura sovietică

0
arhitectura sovietica

Arhitectura sovietică și caracterul său original din secolul XX demonstrează talentul arhitecților, dar mai ales creativitatea încăpățânată a inginerilor și constructorilor. O scurtă incursiune în timp ne arată că mijloacele de deplasare a clădirilor erau cunoscute înainte de Revoluția din octombrie 1917 în Rusia.

Astfel, în 1812, dulgherul Dmitri Petrov a deplasat cu câțiva metri o biserică de lemn la Morchansk, în sudul părții europene a Rusiei, deoarece aceasta trebuia să cedeze locul unei noi catedrale din piatră. Autoritățile de la acea dată au decis să nu demoleze vechea biserică, ci pur și simplu ea să fie deplasată.

Trebuie remacat însă faptul că exemplele de acest gen din arhitectura nu erau numeroase înainte de 1930. Această practică a cunoscut apogeul în epoca sovietică, când capitala țării și orașele mici industriale traversau un veritabil boom al construcțiilor. În 1935, de exemplu, o casă de 1,5 tone a fost deplasată 250 metri lângă o mină din Krivoi Rog. Cu un an înainte, o clădire cu un etaj de 1 300 tone și-a schimat sediul la Makeyevka.

TASS_8296907_468La Moscova, printre primele edificii «mutate» s-a numărat o stație de alimentare situată în apropiere de strada Tverskaya, care a fost deplasată 25 metri în 1935. Proiectul a fost condus de inginerul Emmanuel Guendel care a devenit cel mai mare expert sovietic în deplasarea clădirilor. De asemenea, la mijlocul anilor 1930 circa zece case cu mai multe etaje au fost deplasate. Din punct de vedere tehnic, operațiunea se desfășura în felul următor: muncitorii puneau sub circumferința casei traverse și șine de oțel pentru a deplasa clădirea în sensul dorit. Tehnica a permis salvarea numeroaselor edificii construite înainte de Revoluție care trebuiau să fie demolate, potrivit Planului general stalinist de reconstrucție a Moscovei în 1935. În 1936, autoritățile de la Moscova au organizat o acțiune specială care a vizat deplasarea mai multor clădiri. Este vorba de sediul primăriei din strada Gorki, a teatrului MKhAT de pe strada Kamerguerski, a unei case de pe strada Serafimovitch, dar și două clădiri (institute de cercetare) în timpul construcției străzii Komsomolski la sfârșitul anilor 1950.

Arhitectura sovietica – Zgârie nori înclinat

Constructorii sovietici conduși de inginerul Victor Abramov și arhitectul Alexeï Douchkine au realizat o lucrare unică în domeniul construcției, în perioada 1947 – 1952, un zgârie nori în piața Krasniye Vorota, în centrul Moscovei. Clădirea înaltă de 138 metri a fost construită în același timp cu stația de metrou Krasniye Vorota al cărei tunel a ajuns până la o adâncime de 24 metri.

În urma surpării solului din cauza greutății, clădirea risca să rămână fără niciun punct de sprijin, dat fiind faptul că lucrările pentru gura de ieșire a metroului implicau săpături direct în fundația clădirii. Inginerii au decis să înghețe artificial solul – metodă folosită în construcția metroului – și să monteze scheletul metalic al clădirii cu o înclinație de 16 centimetri din partea opusă. Când solul s-a dezghețat, edificiul a căpătat încet-încet o poziție verticală. Cea mai mică eroare în calculele inginerilor ar fi dus la prăbușirea celebrului zgârie – nori.

SURSA – Russia Beyond The Headlines

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here