Factorii cheie pentru amenajările office în acest an

0

Mobilitatea completă și posibilitatea de networking sunt noile tehnologii care influențează amenajarea birourilor în acest an, conform Techno Office, unul dintre principalii furnizori de soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri. Companiile au înțeles în ultimii ani că spațiul influențează productivitatea, pentru aceasta creând spații de lucru eficiente și cu un design inovativ.

În opinia Techno Office, tendințele în amenajările de birouri pentru anul 2015 au la bază nevoia de comunicare care se poate dezvolta atât la nivelul compartimentării spațiilor, cât și la nivelul angajaților. Pentru aceștia se dorește posibilitatea de a avea acces la datele companiei oriunde și oricând, prin intermediul telefoanelor, tabletelor și laptopurilor.

„Companiile pun din ce în ce mai mult accent pe nevoile angajaților, iar încă din procesele de amenajare, eficiența acestora devine primordială. Astfel, pentru a le facilitatea comunicarea, se apelează la construirea zonelor de networking și se iau în calcul posibilitățile prin care angajații pot dispune de o mobilitate completă”, a afirmat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.

Comunicarea între angajații unei companii se poate realiza prin spații deschise construite în zona centrală a biroului, în acest fel pot funcționa ca un punct de networking atât formal, devenind un bun înlocuitor al sălii de ședințe, cât și informal, oferind posibilitatea de a organiza diverse activități de recreere.

spatiu de birou

spatiu de birou 1

spatiu de birou 2

 

Cum devin spațiile de lucru mai creative?

Companiile din IT, faimoase pentru spațiile neconvenționale în care activează, sunt un exemplu pentru majoritatea companiilor care apelează la soluții de amenajare informale, menite să sporească energia angajaților. Factorul cheie de bază este mobilitatea deoarece companiile preferă proiectoare și ecrane wireless care pot fi controlate direct prin dispozitive mobile.

Atunci când își încep amenajările, companiile au ca principale criterii calitatea și durabilitatea produselor. Următoarele aspecte de care țin cont sunt design-ul, forma, culoarea și funcționalitățile produselor.

În ceea ce privește alegerea culorilor, sunt indicate combinațiile de culori care stimulează sau calmează starea de spirit a angajaților, în funcție de specificul companiei. Nuanțele nu se aleg în mod aleatoriu, ele vor simboliza identitatea brandului pe care îl reprezintă compania respectivă.

 

 

Autor: Iulia Gubandru

Sursa foto: decoist.com, mootee.typepad.com, journaldunet.com, idesignme.eu, elevadesign.it, coburo.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here