Fotoliul Bean Bag, ideal pentru sezonul rece și nu numai

0
Fotoliu Bean Bag

O piesă de mobilier la modă în perioada anilor ’60-’70 este și astăzi la fel de actuală și modernă fiind prezentă în locuințele multora dintre noi. Fotoliul Bean Bag, căci despre el este vorba este o piesă confortabilă, ușoară și plină de culoare. Denumirea “bean bag” provine din engleză, se traduce „sac de fasole” și este umplut cu diverse materiale, de la perle de polistiren expandat, până la vată de poliester ori burete cu memorie.

Acest “sac” a reușit să reziste în timp și să facă parte din decorul caselor noastre și astăzi datorită simplității sale, a confortului oferit dar și a ușurinței de utilizare. Conceput special pentru a maximiza confortul utilizatorilor, acest fotoliu este și foarte durabil.

Cu un design drăguț și practic, fotoliul bean bag se mulează după forma corpului, reușind să creeze o legătură între simplitate și confort. Este ușor de depozitat și transportat; având o greutate ce variază de la unul la cinci kilograme, poate fi așezat în orice parte a casei, oriunde vă veți dori să vă așezați. Îl poți găsi într-o multitudine de culori, forme și materiale. Inițial a fost în formă de pară, sferă și de pernă, de-a lungul timpului însă clasicul “sac” a început să ia formă de fotoliu. Atunci când doriți să achiziționați un astfel de fotoliu, trebuie să țineți cont și de materialul din care este confecționat, design-ul și dimensiunea acestuia. La acest tip de fotoliu este foarte importantă textura materialului. Țesătura trebuie să fie durabilă și rezistentă, în caz contrar, aceasta ar trebui înlocuită foarte des. Un alt detaliu de care trebuie să țineți cont este să vă asigurați că fotoliul se potrivește cu decorul din camera pe care doriți să o amenajați. Design-ul și culoarea fotoliului sunt esențiale pentru design-ul interior.

Sunt și bean bag-uri de lux din țesături de calitate și accesorizate în ton cu eleganța unei camere care oferă un stil extravagant. Având forme diferite, aceste fotolii pot fi integrate cu ușurință lângă canapele, fiind foarte confortabile și elegante.
În continuare vă prezentăm câteva modele plăcute care se mulează după forma corpului. Priviți imaginile și închipuiți-vă cât de confortabile sunt!

 

 

Autor: Iulia Gubandru

Sursa foto:  fr.aliexpress.com, hometodecor.com, thegreenhead.com, welearners.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here