Chinezoaicele au devenit din ce în ce mai independente, eliminând rapid distanțele față de femeile occidentale. Dacă în urmă cu aproape două decenii, 90% din cumpărăturile de lux în China erau făcute de către bărbați, în prezent, femeile au ajuns să acopere jumătate din achizițiile high-end. În timp ce femeile sunt atrase în mod special de cosmetice sau parfumuri, bărbații se uită mai mult spre îmbrăcăminte sau ceasuri. De remercat faptul că în ciuda eforturilor autorităților de la Beijing de a-i face pe chinezi să cheltuiască cât mai puțin în străinătate, aceștia nu se pot abține de la acest sport. Au și motive, numai dacă ne gândim la prețurile cu mult mai mari la ei acasă din cauza taxelor.
Vreme îndelungată, femeile au dominat piața mondială a luxului. Când vine vorba de China, această paradigmă nu poate fi verificată decât de puțină vreme. Datele statistice arată că în ultima vreme lucrurile s-au mai schimbat, iar chinezoiacele au recuperat distanța față de femeile occidentale. Așa se face că au ajuns să cheltuiască chiar mai mult decât omologii lor masculini, datorită unor joburi bune, care le asigură și venituri în creștere. Mario Ortelli, un analist al Sanford C. Bernstein de la Londra, spune că «este vorba de un reechilibru al consumului între bărbați și femei, în condițiile în care chinezoaicele sunt din ce în ce mai independente, devin bogate și își cumpără tot felul de lucruri pentru ele».
În 1995, 90% din cumpărăturile de lux în China erau făcute de către bărbați, potrivit unui consultant de la Bain & Co, pe când astăzi, ponderea achizițiilor realizate de către femei a ajuns la jumătate. Piața de lux din China s-a ridicat anul trecut la 116 miliarde de yani (19 miliarde de dolari). Prognozele sunt optimiste și pentru perioada următoare, specialiștii fiind de părere că valoarea pieței va continua să crească. Dacă până nu demult, produsele de lux puteau fi admirate de către femei doar în vitrinele marilor magazine, astăzi ele și le pot permite pentru că dispun de resursele financiare necesare. Femeile cu venituri ridicate trăiesc în general la Beijing, Shanghai și Guangzhou, însă din urmă vin puternic și cele din orașe de dimensiuni medii. Trebuie remarcat însă faptul că valoarea cheltuielilor efectuate de către bărbați pentru haine sau ceasuri s-a redus, în timp ce femeile dau tot mai mulți bani pe cosmetice și pe parfumuri, creșterea fiind de 10%. De altfel, mărci precum Louis Vuitton și Chanel și-au propus să deschidă depozite în China pentru a răspunde cererii în creștere.
Chinezii sunt cei mai mari cumpărători de lucruri de lux din lume, acoperind 29% din cumpărăturile high-end. Paradoxal, vânzările în China cresc pentru anumite produse și stagnează pentru altele. Evoluția se explică prin discursurile guvernului chinez care încearcă să limiteze cheltuielile în afara țării și prin taxele ridicate pentru obiectele de lux. Doar un exemplu: o geantă Chanel costă în China 4.900 euro, spre deosebire de Franța unde prețul este de 2.950 euro. Este lesne de înțeles de ce chinezii preferă să-și facă cumpărăturile în străinătate…