Designerul irlandez Joseph Walsh realizează piese de mobilier cu design uimitor care le ridică la rangul de obiecte de artă. Magnus Celestii este un fel de masa desprinsă din cer.
În cadrul expoziției anuale Design Show de la New Art Centre din UK studioul artistului a prezentat o creație care explorează conexiunea dintre formă și funcționalitate într-un mod unic. Este vorba despre o masă din lemn realizată din fâșii sub forma unei spirale verticale care conectează podeaua și tavanul unei încăperi.
Piesa de mobilier se numește Magnus Celestii (denumire provenită de la termenii latini “măreț” și “ceresc”) și este cea mai mare astfel de sculptură produsa de studioul lui Joseph Walsh. Pornind de la o simplă masă, spirala se formează astfel încât să poata servi și ca rafturi sprijinite pe perete.
Magnus Celestii a fost expusă la New Art Centre până pe 6 iulie 2014. Joseph Walsh, în vârstă de 35 de ani, a fondat propriul studio în 1999, în County Cork, Irlanda. Artistul este autodidact în materie de design pentru mobilier și a devenit cunoscut datorită unor ediții limitate cu obiecte decorative unicat. Din portofoliul său mai fac parte paturi și scaune cu forme inedite, pe care le puteți vedea pe site-ul său oficial.
Autor: Alina Boicu
Sursa foto: josephwalshstudio.com