Meanwhile în Cernobîl – noua destinaţie preferată de influencerii de pe Instagram

2

Popularitatea miniseriei Cernobîl, difuzată de HBO, a declanșat o adevărată invazie de turiști în zona de excludere din jurul Centralei Nucleare.

Pe 26 aprilie 1986, doi oameni au murit la locul exploziei și alți 29 din cauza radiațiilor severe în următoarele săptămâni. Bilanțul oferit de URSS a fost de 31 de morți în primele zile după tragedie, însă numărul deceselor în următorii ani este mult mai mare.

Variază de la 4000 de morți la 27.000 de morți potrivit unui studiu efectuat de Union of Concerned Scientist, în timp ce Greenpeace, organizație puternic anti-nucleară, vorbește de 93.000 până la 200.000 de morți.

Creatorul dramei difuzate de HBO, Cernobîl, s-a văzut nevoit să tragă un semnal de alarmă și să-i îndemne pe așa-numiții ”turiști de Instagram” să respecte locul dezastrului nuclear.

Show-ul care a ajuns pe primul loc în topul celor mai apreciate seriale din istorie pe siteul de profil IMDb, cu o notă record de 9.7 a creat un fenomen periculos.

Tineri, în special cei care își documentează vacanțele în locuri exotice pe Instagram au dat năvală, cumpărând pachete turistice în zona de excludere de la Cernobîl.

Ipostaze nepotrivite la Cernobîl

Creatorul serialului este supărat și dezgustat de valul de selfie-uri nepotrivite și poze indecente care a ajuns pe Instagram în ultimele săptămâni.

De când a început difuzarea show-ului de 5 episoade, în luna mai, turismul în zona de excludere a crescut cu 30-40%.

Influencerii de pe Instagram și alte rețele de socializare au fost aspru criticați în ultimele zile pentru că s-au folosit de interesul ridicat de serial față de dezastrul nuclear produs acum 33 de ani pentru a pune în scenă poze „glamour” la Cernobîl.

”Dacă vizitați zona de excludere de la Cernobîl vă rog să vă amintiți că o tragedie teribilă a avut loc acolo. Comportați-vă cu respect pentru toți cei care au suferit și s-au sacrificat acolo” a scris pe Twitter scenaristul Craig Mazin.

Show-ul a fost lăudat pentru atmosfera creată pentru că a evitat să facă din dezastru un subiect atrăgător.

Firma ucraineană Chernobyl Tour organizează vizite pentru turiști în zona de excludere, care merg de la 1 zi la 7 zile. Prețul unei zile pleacă de la 99 de dolari, iar pentru 10 dolari poți închiria un dozimetru pentru a măsura radiațiile. În pachet este inclusă și o asigurare medicală.

Sursa: www.sadanduseless.com

Citeşte şi Cel mai bun lucru pe care îl poţi face dacă pleci în vacanţă

2 comentarii

  1. […] Popularitatea miniseriei Cernobîl, difuzată de HBO, a declanșat o adevărată invazie de turiști în zona de excludere din jurul Centralei Nucleare. Pe 26 aprilie 1986, doi oameni au murit la locul exploziei și alți 29 din cauza radiațiilor severe în următoarele săptămâni. Bilanțul oferit de… Cititi mai multe aici: Meanwhile în Cernobîl – noua destinaţie preferată de influencerii de pe Instagram […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here