Microplantele care nu au nevoie de pământ și apă

0

A nu avea gradină proprie nu mai este o scuză pentru a nu-ți cultiva legumele și fructele cu care te hrănești. Design-ul futurist întâlnește grădinăritul urban în cadrul unui concept lansat de INFARM, (microplantele) un start-up din Berlin, și de suedezii de la Tomorrow Machine, creatorii veselei care se curăță singură.

De data aceasta este vorba despre o grădină miniaturală inspirată de arta Origami ale cărei plante se dezvoltă fără pământ și apă, ci cu ajutorul gelozei – produs organic conținut de o serie de alge marine (agarofite), din care este extras cu ajutorul apei fierbinți.

Kit-ul celor de la INFARM conține un recipient care poate fi manevrat precum Origami și transformat în piramidă, dar și pudra necesară obținerii gelului agar-agar (geloză). Acest recipient permite supravegherea procesului de creștere a plantelor, având rolul unei sere în miniatură. Semințele organice vor fi introduse în geloză, iar după trei zile în care trebuie ferite de lumină vor începe să încolțească. După zece zile, „€œmicroplantele” vor fi deja dezvoltate și pregătite pentru consum.

„Am vrut să revoluționăm modul în care pot fi crescute plantele la domiciliu. Microgrădina dă startul unei noi generații de home-farming, iar scopul este de a crea un mix între rolul unui simplu bol și cel al unei sere”, au explicat specialiștii de la Tomorrow Machine.

După ce va fi finanțat, proiectul ar trebui să intre pe piață în toamna acestui an. În ceea ce privește logistica exportării semințelor, INFARM lucrează cu furnizori locali pentru a se asigura că toată lumea va primi kit-ul, indiferent dacă cererile vin din SUA sau Europa.

Creatorii proiectului au realizat și un clip în care explică rolul microgrădinii și precizează de asemenea că pentru a intra în producție este necesară suma de 20.000 de dolari. Aceștia intenționează să mai creeze o platformă online adresate noii generații de fermieri.

Autor: Alina Boicu

Sursa foto: mnn.com

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here