Panourile 3D pentru o personalizare cu efect artistic

0

Panourile decorative 3D sunt apreciate de către designeri ca fiind unele dintre cele mai interesante şi inovatoare produse pentru acoperirea şi decorarea pereţilor.

Denumirea 3D vine de la designul în relief, care îi conferă peretelui pe care sunt aplicate un volum deosebit.

Au dimensiuni mari şi sunt uşor de manipulat şi montat având în acelaşi timp şi funcţie de protecţie. Se întreţin uşor în timp nefiind nevoie de specialişti şi susbstanţe pretenţioase.

Montaj, întreţinere şi utilizare

Montajul se face cu adezivi, conexpanduri, ancore, profile metalice etc. Se chituiesc şi se retuşează cu masticuri şi vopsele puse la dispoziţie de către producători pentru a obţine un efect cât mai realist. Se curaţă şi se întreţin cu substanţe clasice: detergent, impermeabilizanţi, ceară specială etc.

Panourile 3D au o largă utilizare în spaţiile publice, dar şi în cele rezidenţiale. Designerii de interior le folosesc cu precădere în amenajarea şi decorarea interioarelor moderne pe care le personalizează într-un fel aparte şi cărora le oferă un aspect deosebit de elegant prin texture ornamentale sau modele repetitive.

De asemenea, sunt folosite pentru a obţine pereţi artistici în camerele de zi sau în cele stil “home cinema”. Desigur, acest finisaj se poate utiliza şi înalte încaperi, cum ar fi: dormitor, bucătărie sau hol. Se pot folosi chiar şi la exterior dacă pereţii nu sunt expuşi la intemperii.

VEZI: Obiectele tridimensionale – o temă de top

Nu mai puţin important este faptul că se pot aplica şi pe alte suprafeţe în afară de cea a pereţilor, de exemplu pe tavane, uşi, pardoseli, trepte/contratrepte, intradosuri, grinzi, parapeti, stalpi, mulaje, ronturi de mobilier, rame oglinzi, vase şi alte elemente decorative sau obiecte de interes.

Majoritatea modelelor 3D sunt realizate din MDF vopsit în masă. De asemenea, se găsesc şi panouri decorative 3D realizate din polistiren extrudat, avantajul acestora fiind dat de dimensiunile mari şi usurinţa cu care pot fi puse în operă.

Noutăţi pentru toate stilurile şi gusturile

Panourile decorative din poliuretan prezintă un design foarte atrăgător care se adaptează oricărui stil de decorare: uşoare, excelente termo-fonoizolatoare, rezistente la apă şi intemperii, se instalează simplu şi rapid nefiind necesară o pregătire calificată. Aceste panouri sunt injectate în matriţe speciale, folosind ca materie primă poliuretan de înaltă densitate care asigură un panou stabil dimensional şi rezistent la impact, finisajul acestora fiind realizat cu praf de piatră sau vopseluri şi răşini ce conţin aditivi rezistenţi la foc.

Panourile decorative din fibră de sticlă reproduc cu fidelitate texturi şi culori ale materialelor originale de bază, gen: piatra naturală, ardezie, caramidă, lemn, beton, venind în sprijinul viziunii arhitecturale cu o nouă interpretare a acestora în panouri mari.

Alte plăci şi panouri decorative pot fi realizate din lemn, ceramică, fibrocement, existând şi variant plăcilor decorative din tablă de aluminiu, cupru, alamă, inox sau oţel.

Pe piaţa există şi modele 100% ecologice şi biodegradabile, cum sunt cele realizate din plută, trestie de zahăr sau fibre de bambus, cu avantaje pe măsură. De exemplu, panourile din fibre de bambus sunt foarte uşor de montat şi pot fi vopsite în culoarea dorită astfel încât să se potrivească mai bine cu decorul încăperii.

Plăcile sunt proiectate în aşa fel incât atunci când sunt puse impreună să formeze un tipar. Materialul din care este confecţionat un panou 3D permite o decupare facilă în caz de nevoie şi poate fi revopsit cu usurinţă pentru împrospatarea culorii.

Cum scoateţi interiorul dintr-un context mediocru

Fie că vorbim despre un spatiu residential sau comercial, panourile decorative 3D, sunt o optiune excelentă de a scoate orice interior dintr-un context mediocru. Prin materiale, culori, forme fluide sau geometrii care directioneaza privirea, către acel punct de interes, pe care ni-l dorim în orice încăpere, panourile decorative, ne oferă multiple posibilităţi.

Mai mult decat atat, daca avem nevoie de o solutie minim invaziva, usor de implementat, eco-friendly, ei bine, acestea reprezintă intotdeauna solutia salvatoare pentru un decor contemporan.  Pentru un spatiu rezidential, daca vorbim despre un dormitor, acestea pot fi folosite pentru a puncta zona de somn, aplicate pe peretele din spatele patului sau de ce nu, si pe tavan, in dreptul acestuia.

In cazul camerei de zi, trebuie stabilit de la inceput, catre ce zona ne dorim sa atragem atentia privitorului. Spre exemplu, daca ne dorim sa punem accent pe zona de socializare, peretele din spatele canapelei este un loc perfect pentru folosirea acestora.

Tips : Pentru maximizarea efectului creat de panourile decorative 3D, folositi lumina de accent, tip spot sau banda led. 

Alina Duculescu

 Designer de Interior, Gavia Concept, alina@gaviaconcept.com; www.gaviaconcept.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here