Prețul caselor în România la început de an în creștere cu 2,7%

1

La începutul lui 2022, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional se situează la 1.593 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 2,7% faţă de luna anterioară.

În perioada analizată, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, capitala Transilvaniei fiind urmată, la ceva distanţă, de Constanţa şi Bucureşti, în vreme ce Iaşiul s-a situat pe ultimul loc în clasamentul creşterilor de preţ. Cu o singură excepţie, pretenţiile vânzătorilor au avut o tendinţă ascendentă atât pe piaţa nouă, cât şi pe cea veche, în toate cele şase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro.

„În ciuda avansului de două cifre consemnat pe parcursul lui 2021, noul an începe cu perspectiva unor alte majorări ale preţurilor solicitate pentru apartamentele din România, cel puţin pe segmentul locuinţelor noi. La aceasta contribuie datele vehiculate în piaţă privind scumpirea materialelor de construcţii, pe fondul pandemiei, dar şi a terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor ansambluri rezidenţiale. Se adaugă dificultăţile întâmpinate de dezvoltatori în procesul de obţinere a noilor autorizaţii de construire, în tandem cu faptul că cererea pentru locuinţe noi este majoritară în marile oraşe – ajungând, potrivit datelor Imobiliare.ro, la 65%”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro.

Vezi și România: prețul mediu al apartamentelor a crescut cu 1% într-o lună

La început de an, suma medie solicitată pentru un apartament se situează, la nivelul Capitalei, la 1.620 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 1,6% faţă de luna anterioară (când se cifra la 1.594 de euro pe metru pătrat). Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat în perioada analizată cu 0,6%, de la 1.557 la 1.567 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul locuinţelor nou-construite, însă, aşteptările vânzătorilor s-au majorat cu 2,9%, de la 1.680 la 1.729 de euro pe metru pătrat util.

Pentru Braşov, indicele Imobiliare.ro se situează, la începutul lui ianuarie 2022, la o medie de 1.459 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 1% faţă de luna anterioară (când ajungea la 1.445 de euro pe metru pătrat). În perioada analizată, apartamentele vechi au consemnat un avans de 1,5%, de la 1.372 la 1.392 de euro pe metru pătrat. Locuinţele nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit uşor, anume cu 0,3%, de la 1.523 la 1.519 euro pe metru pătrat.

Vezi și Casoteca și SHARP, aliați împotriva poluării, virușilor și bacteriilor din incinte

În Cluj-Napoca, preţul mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente ajunge la 2.105 euro pe metru pătrat util la început de an – ceea ce echivalează cu un avans lunar de 2,6%, de la 2.051 de euro pe metru pătrat. În spatele acestei cifre se află o creştere de 2,1% pe piaţa rezidenţială veche (de la 2.069 la 2.113 euro pe metru pătrat), iar, pe de altă parte, un plus de 2,9% pe piaţa nouă (de la 2.038 la 2.097 de euro pe metru pătrat).

În Constanţa, pretenţiile vânzătorilor au ajuns la o medie de 1.408 euro pe metru pătrat util, în urma unui avans lunar de 1,7%, de la 1.384 de euro pe metru pătrat. Pe ambele segmente de piaţă au avut loc creşteri de preţ în perioada analizată, însă într-o măsură diferită: apartamentele vechi s-au apreciat cu 2% (de la 1.356 la 1.383 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite, cu 1,5% (de la 1.427 la 1.449 de euro pe metru pătrat).

În Iaşi, aşteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la o medie de 1.203 euro pe metru pătrat util, în creştere cu 0,9% faţă de luna anterioară, când se situau la 1.192 de euro pe metru pătrat. Locuinţele din blocurile vechi ale Iaşiului au consemnat o creştere de 1,4%, de la 1.181 la 1.198 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat în acest interval cu 0,7%, de la 1.198 la 1.206 euro pe metru pătrat.

În Timişoara, preţul mediu solicitat la vânzarea unui apartament a ajuns, la începutul lui 2022, la 1.378 de euro pe metru pătrat util – în condiţiile unui avans lunar de 1%, de la 1.364 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au apreciat, în perioada analizată, tot cu 1%, ajungând să coste 1.367 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.354 de euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au înregistrat un avans de 0,9%, de la 1.397 la 1.410 euro pe metru pătrat.

un comentariu

  1. […] La începutul lui 2022, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional se situează la 1.593 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 2,7% faţă de luna anterioară. În perioada analizată, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca,… Cititi mai multe aici: Prețul caselor în România la început de an în creștere cu 2,7% […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here