Reciclarea, supravopsirea şi colajul, folosite în designul materialelor textile

Materialele textile, importanţă maximă în designul interior

1
textile refolosite
textile refolosite

Noul an nu a început sub cele mai bune auspicii. Pandemia nu a dispărut iar Europa este în recesiune datorită războiului. Unul dintre cele mai importante târguri de mobilă, imm cologne, şi-a modificat data de desfăşurare (4 – 7 iunie), deşi în mod tradiţional deschidea perioada de târguri din noul an.

mochetă de tip nou
mochetă de tip nou

Târgul Heimtextil de la Frankfurt care a debutat sezonul târgurilor internaţionale din acest an şi a reluat tipul clasic de organizare după o pauză de aproape 3 ani, este deosebit de important deoarece materialele textile au un cuvânt greu de spus atât în designul de interior cât şi în fashion. Mulţi designeri susţin că reprezintă chiar viitorul designului de interior. Şi într-adevăr, din industria materialelor textile au venit numeroase inovaţii. Dar, pe de altă parte, această industrie are de-a face mult cu chimia şi poluarea iar sustenabilitatea este tema majoră care se joacă în întregul domeniu al designului şi home&deco-ului. Iar deşi s-au făcut numeroase eforturi şi chiar realizări în acest sens (după cum vom vedea), totuşi notabile sunt inovaţiile apărute în producerea materialelor textile.

Make and Remake, tema principală la Heimtextil 2023

Sunt idei, tehnici şi tehnologii noi prin care resursele existente provenind din materiale second-hand și resturi de materiale sunt împrospătate, reîntinerite şi folosite în produse noi şi fashion.

pachwork-colaj
pachwork-colaj

Această temă aduce idei pentru transformarea textilelor preutilizate şi pe cele din stocurile fără mişcare în produse frumoase și dezirabile. Designerii sunt încurajați să își dea frâu liber imaginației, folosind procese și aplicații creative, deseori neașteptate pentru a reutiliza bogăția de materiale folosite deja disponibile. Printre tehnicile folosite în acest scop se pot enumera supratipărirea, supravopsirea, bricolajul, colajul și patchwork-ul. Toate acestea creează un amestec maximalist și vesel de culori, imprimeuri, modele și texturi. Estetica reparației iese în prim-plan, pe măsură ce modelele de contrast, cusăturile și peticele devin caracteristici în sine și încurajează întinerirea vizibilă.

Recilare şi upciclare

Reciclarea şi upciclarea revin cel mai des în legătură cu tema Make and Remake, contribuind şi la crearea de noi modele precum şi la noile cerinţe şi caracteristici ale materialelor textile, cum este, de exemplu, îmbunătăţirea tactilităţii. Aceasta este obținută prin ornamente artizanale: broderie, aplicații, țesut texturat, înnoduri și franjuri.

pachwork-colaj
pachwork-colaj

Procesele de supraimprimare și supravopsire transformă vechiul în nou; modelele de culori stratificate și grafica conduc către modele îndrăznețe și maximaliste, contemporane.

Înfășurate, lipite, văzute ca şi cum ar fi scufundate în apă – repararea vizuală este îmbrățișată și tratată ca o formă de înfrumusețare și decorare a materialelor textile.

pachwork-colaj
pachwork-colaj

Ansambluri ad-hoc de textile prefolosite, rămășițe sau de arhivă sunt combinate, rezultând structuri şi modele complet noi.

Culoarea este recuperată și reciclată – strălucirile sintetice sunt desaturate, dezactivate și “murdărite” cu nuanțe complexe care evidențiază stări anterioare

Paleta de culori

O paletă de lumini şi nuanţe umbrite reprezintă culoarea care a fost reciclată și recuperată. Aceste nuanțe saturate prezintă o complexitate suplimentară care sugerează efectele îmbătrânirii, uzării și transformării în timp.

O combinaţie favorită este cea de influenţă oceanică, cu movuri cu strălucire satinată, ceață de mare cu finisaj mat şi verde metalizat. Paleta de culori propusă imprimă materialelor textile vibrație precum și contrast dinamic. Bineînţeles că la ediţia Heimtextil 2023 la materialele textile expuse nu puteau lipsi cele în culoarea anului, magenta.

un comentariu

  1. […] Noul an nu a început sub cele mai bune auspicii. Pandemia nu a dispărut iar Europa este în recesiune datorită războiului. Unul dintre cele mai importante târguri de mobilă, imm cologne, şi-a modificat data de desfăşurare (4 – 7 iunie), deşi în mod tradiţional deschidea… Cititi mai multe aici: Reciclarea, supravopsirea şi colajul, folosite în designul materialelor textile […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here