SHARP, IFA 2017: cuptoare inteligente cu 150 de programe de gătit, mașini de spălat rufe cu 20% mai eficiente decât clasa A+++

0

Sharp Home Apppliances, divizia de albe a brandului japonez Sharp,  a prezentat la IFA o nouă gamă de electrocasnice smart. De la mașini de spălat vase care își dozează singure cantitatea de detergent, la cuptoare cu 150 de programe de gătit special create de bucătari renumiți din lume, la purificatoare de aer cu tehnologia Plasmacluster

Purificatoarele de aer Sharp Plasmacluster

Sharp și-a extins gama de purificatoare de aer cu 3 noi serii, KC-F, KC-D și KC-G. Secretul puterii de purificare a aerului stă în tehnologia Plasmacluster, unică în lume și patentată de Sharp. Sistemul folosește ioni pozitivi și negativi de oxigen pentru a neutraliza și anula alergenii și praful din aer. Este eficient și în lupta împotriva gripei și virozelor.  După ce au oxidat și dezactivat bacteriile din aer, ionii pozitivi și negativi se reîntorc în aer sub formă de picături de apă.

Purificatorul asigură automat și nivelul optim de umiditate, de 55 – 65%. Temporizatorul incorporat îți permite să le setezi să funcționeze doar în orele în care dormi, dar îl poți programa să funcționeze exact când ajungi acasă.

În cazul noilor modelelor KC-D și KC-G prezentate săptămâna trecută la IFA, dacă nivelul umidității din aer depășește pragul de 70%, dușul de Ioni Plasmacluster pornește automat pentru a combate dezvoltarea mucegaiului care cauzează alergii.

Aparatele sunt foarte fiabile; filtrele au o perioadă standard de viață de minimum 2 ani. Sunt foarte eficiente, vârful de gamă poate curăța aerul pe o rază de până la 50 de metri pătrați și prezintă senzori automați care monitorizează temperaura, umiditatea, nivelul de praf din aer și mirosurile neplăcute.

Cuptoarele AirStream Sharp: 150 de programe de gătit speciale și capacitate de 78 de litri  

Cuptorul AirStream de la Sharp poate găti până la 5 preparate diferite simultan, fără a exista pericolul de a se amesteca mirosurile sau aromele.

Datorită structurii sale cu două ventilatoare și aerisirile laterale adiționale, acest cuptor de 78 de litri creează un curent de aer vertical care poate distribui aerul uniform pe toată suprafața cuptorului. Poți găti 100 de brioșe sau 5 pizza în același timp.

Cuptorul beneficiază și de o funcție de boost care poate găti cu până la 50% mai rapid atunci când ești presat de timp și de musafirii care îți bat la ușă.

Cuptorul vine și cu 150 de programe de gătit speciale, create de bucătari provenind din nenumărate bucătării internaționale. De la preparate de rață și până la creme brule, cuptorul știe să seteze automat temperatura și perioada de gătire în funcție de preparatul pe care îl gătești

 

Mașini de spălat vase Sharp cu 30% mai eficiente decât clasa A+++

Mașina de spălat vase Sharp prezentată la IFA Berlin 2017 este cu 30% mai eficientă decât orice mașină de clasa A+++.  Poate spăla vasele pentru o familie de 4 membri în doar 18 minute. Poate spăla până la 15 seturi de vase într-un ciclu de spălare rapid și intens de o jumătate de oră.

Mașina vine cu câteva tehnologii inovatoare marca Sharp. În primul rând, sistemul EcoBox recicleză apa rămasă de la ciclul de clătire anterior și îl poate folosi pentru următoarea spălare. Mașina consumă,în medie, aproximatiV 5,5 litri de apă pe ciclu de spălare, mult mai puțin decât dacă am spăla vasele manual.

 

Alte funcții interesante sunt: funcția de spălare cu abur care curăță până și arsura de pe vase, funcția WaterBlade care activează 2 jeturi adiționale de apă pentru a asigura o spălare fermă; funcția AquaGlide folosește un set de pâlnii ajustabile care pot spăla temeinic interior paharelor, cănilor sau biberoanelor bebelușilor. Aceste pâlnii pot fi redirecționate pentru a se concentra pe vasele foarte murdare.

Mașina vine și cu o funcție de spălare inteligentă care calculează singură nivelul de murdărie cu care se confrută și în funcție de cât de murdare sunt vasele dumneavoastră, setează ciclul de spălare, cantitatea de apă și durata.

Frigiderele Sharp cu sistem hibrid de răcire

Frigiderele au capacități de depozitare de până la 600l, cu un congelator de până la 163l.  Designul este unul slim, minimalist, pentru a-ți salva cât mai mult loc în bucătărie. Frigiderele vin pe culoarea negru, din sticlă sau aluminium.

Frigiderele oferă funcții precum Extra Cool, care răcește un compartiment al frigiderului special pentru produse delicate precum carne, pește și, de asemenea, împiedică amestecarea mirosurilor. Frigiderele vin cu același sistem Plasmacluter de la purificatoarele de aer care elimină orice miros neplăcut. Frigiderele Grand Top vin și cu un sistem hibrid de răcire care folosește o combinație de 2 sisteme de răcire care distribie aerul rece în mod egal în frigider.

Mașinile de spălat rufe IntellDos dozează singure cantitatea de detergent și balsam

Mașinile de spălat rufe Sharp IntellDos sunt capabile să dozeze cantitatea de detergent și balsam ideală pentru cantitatea de rufe din cuvă și consumă cu 20% mai puțină energie decât alte mașini de spălat de clasa A+++ . Noile modele pot spăla până la 10 Kg de haine într-un singur ciclu.

Cel mai rapid program de spălare este de 15 minute. Programul EcoLogic reduce automat apa și consumul de energie atunci când detectează că mașina este doar pe jumătate plină cu haine.

Mașina de spălat IntelliDos are 22 de programe pentru 22 de pete prestabilite, ca de exemplu pete de ciocolată, de ulei, vin etc.

Programul inteligent anti-alergii Sharp elimină 7 tipuri diferite de alergeni, incluzând polen, mucegai, acarieni, păr de animale, ciuperci.

Aspirator fără fir de 25.2V și blendere de 300-350W

Sharp se pregătește să intre pe piața de aspiratoare și lansează o gamă de aspiratoare eficiente, cu baterii Lithium Ion și cu o perioadă de funcționare de până la 60 de minute. Sunt prevăzute cu lumini LED și sunt ideale pentru a aspira în spațiile mici, închise și cu vizibilitate redusă.

Sharp atacă și piața de blendere cu două produse accesibile din punct de vedere al prețului, cu o putere de 300W, respectiv 350W și o tehnologie care sparge pereții fibroși ai fructelor și legumelor pentru un plus de vitamine și minerale.

Despre Sharp Home Appliances Europe

Pe piața europeană de electrocasnice, cu excepția Rusiei și a Italiei, brandul Sharp pentru albe operează sub licență Vestel care utilizează expertiza de proiectare și capacități de producție de ultimă oră pentru a dezvolta, produce și comercializa electrocasnice Sharp. Brandul japonez Sharp de electronice și electrocasnice Sharp este de peste 100 de ani pe piață.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here