Arhitectura în sprijinul bugetului redus

1

În Vamă sau în oricare alt loc similar de distracţie, hălăduială şi deconectare, găseşti adesea oameni mai mult sau mai putin pretenţiosi. Arhitectura vine adesea în sprijinul celor care vor sa se simta bine cu puţin.

Pentru cei din urmă, care au în buzunar doar bani de shaorma, kebab, hot dog sau de licori îmbietoare şi pentru toate astea işi sacrifică locul de dormit, mai ales pentru ei există speranţă. Chiar şi pentru cei al căror cort este vândut de multă vreme, prin urmare dormitul în nisip este singura alternativă viabilă.

Arhitectura: stupul dormitor pentru Vamă sau orice festival în aer liber

Orice întreprinzător de prin astfel de locuri magice se poate inspira de la alţi întreprinzători de prin locuri mai civilizate. Una dintre soluţiile prezentate de către doi arhitecţi belgieni este fagurele cu „garsoniere” pentru maxim doi oameni, corturi sigure, cu cadru metalic şi pereţi de lemn.

Acestea pot fi montate pe 3-4 nivele, astfel pe un spaţiu de 20 – 25 de metri pătraţi pot incăpea chiar şi 70 de persoane. Evident ca la un astfel de ansamblu, un adevărat stup dormitor  trebuie prevăzut şi cu loc de duş şi WC, iar soluţia poate fi asigurată cu câteva panouri solare şi toalete mobile, dar cu o conexiune la reţeaua de apă. Curentul electric poate fi asigurat de un generator mobil.

Fiecare hexagon al stupului poate costa aproximativ 450 de lei cu tot cu manoperă, astfel: calculăm aici 3 bare metalice de 6 metri lineari (grosimea metalului 50/50/4) pentru cadru şi câte 3 paleţi de transportat marfă cumpăraţi de la un depozit de profil pentru pereţii din lemn. Evident, un astfel de ansamblu poate fi demontat şi refolosit in altă zonă, de exemplu la un concert în aer liber.

Mărimea fiecărei unităţi a stupului ar trebui sa fie suficient de generoasă pentru a permite chiar şi unei persoane care suferă de claustrofobie să doarmă înăuntru. Noi ne-am gandit la următoarele dimesiuni: 2 metri lungime, şi 50 de cm pentru fiecare latură a hexagonului. Evident, soluţia prezentată aici este doar o replică şi ar trebui testată în amănunt.

B-and-Bee-stackable-sleeping-cells-for-festivals_dezeen_468_6

B-and-Bee-stackable-sleeping-cells-for-festivals_dezeen_468_12

B-and-Bee-stackable-sleeping-cells-for-festivals_dezeen_468_15

B-and-Bee-stackable-sleeping-cells-for-festivals_dezeen_468_17

Sursa foto: treehugger.com

 

Arhitectura cu beton şi sticlă, „garsoniera” pretabilă în spaţii urbane sau la ţară

O soluţie mai costisitoare, cam de 10 ori mai scumpă, dar mult mai generoasă ca spaţiu şi posibilităţi de întrebuinţare este gândită de un studio de arhitectură din China. Mini-garsonierele din beton armat pot fi aşezate într-un complex multifuncţional, pot integra unităţi cu baie şi bucătărie şi, evident, se adresează unui public mai pretenţios. Ca stupul de mai sus, încăperile „made in China” pot fi relocate în orice loc, însă pentru transport va fi nevoie de o platformă mai mare şi capabilă să trasporte greutăţi mai mari.

Pentru construcţie este nevoie de câţiva metri pătraţi de placaj OSB pentru a construi forma in care se toarnă camera şi câteva zeci de kg de plasă de sârmă. La toate acestea se adaugă 1 – 1,5 metri cubi de beton.

Un ansamblu de astfel de contrucţii poate fi instalat într-un campus universitar şi acoperit cu hidroizolaţie si un strat de iarbă va arăta ca o aşezare pentru hobiţi. La fel de interesant ar arăta un complex de 3 – 4 astfel de unităţi şi pe pe terenul de la ţară, drept casă de vacanţă în stil cubist.

 

casa_beton1

casa2

casa3

 

casa4

 

casa56jpg

casa4

 

casa5

 

 

 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here