Tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute

1

Acum zece ani nici nu ne-am imaginat câte lucuri putem face cu un telefon. Iar pe măsură ce tehnologia avansează, aceasta are aplicabilităţi în mai multe domenii. Unul dintre acestea este şi cel al construcţiei caselor. O companie britanică a venit cu o idee inedită. CasoTeca îţi prezintă tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute.

Ten Fold Engineering redefineşte modul caselor mobile cu structuri care se pliază. Cu atingerea unui singur buton, casa poate fi montată în mai puţin de zece minute. Preţul de pornire pentru o astfel de locuinţă porneşte de la 129.000 de dolari.

Cum arată casa care se montează în 10 minute

Compania din Marea Britannie a dezvoltat o structură relocabilă, gata de folosit care poate avea mai multe funcţii. Astfel, construcţia poate servi drept locuinţă, birou, clinică, magazin, spaţiu expoziţional, restaurante şi chiar şcoli.

Tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute
Tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute

Structura nu are nevoie de maşinării, muncitori sau fundaţie. Aceasta se poate instala în zece minute şi se poate împacheta la fel de simplu. Casa este transportată pe un camion.

Te-a impresionat faptul că această casă poate fi instalată în zece minute? Stai să vezi ce dimensiuni are. Fiecare structură, atunci când este despachetată, se măreşte de trei ori dimensiunea pe care o are la transport şi poate ajunge la 64 de metri pătraţi. Ai în plus şi 20 de metri pătraţi de spaţiu pentru depozitarea mobile sau a altor echipamente atunci când este în tranzit.

Tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute
Tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute

Pereţii interni pot şi mutaţi şi aranjaţi în funcţie de preferinţe, ceea ce face ca aceste structuri să fie adaptabile.

Iată mai jos câteva videoclipuri cu această tehnologie.

 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here