Un an de muncă și de transformări, provocarea amenajării unei case de vis din nordul capitalei

1

”Oamenii cu care lucrez sunt diferiți, dar au o dorință comună: să transforme casa în ACASĂ. Pentru asta, cu atât mai mult cu cât se simt copleșiți de amploarea procesului de amenajare, solicită intervenția unui designer de interior.” relatează Flavia Irimescu, designer 

Casa prezentată aici este situată în partea de nord a Capitalei, într-un cartier rezidențial, făcând parte dintr-un duplex. Construită în anul 2003, se întinde pe o suprafață de 120 de metri pătrați, având parter și etaj.

Flavia Irimescu, designer

Am fost contactată de proprietară, aceasta dorindu-și o schimbare a stilului de amenajare deja existent. La prima discuție mi-a specificat că dorește ca locuința ei să inspire căldură, să fie primitoare, cu un aer clasic, dar totuși ancorat în contemporan. Și așa a început colaborarea noastră, care a durat aproape un an de zile, dar în urma căreia am obținut casa de vis a celei care mi-a devenit și o prietenă dragă.

Ce intervenții a suferit casa

Parterul a suferit și o intervenție la nivelul structurii în momentul în care s-a renunțat la un perete despărțitor pentru a face posibilă crearea unui open-space care să lege livingul de bucătărie. Există totuși o separare la nivel vizual între cele două zone, prin amplasarea unei insule cu dimensiuni generoase, care a preluat și funcția de masă de dining. Pentru mobilier am ales o nuanță deschisă combinată cu lemn, atât pentru blaturi cât și pentru contrablat, pentru un efect unitar. Bucătăria este mărginită la ambele capete de câte o zonă de relaxare.

Crearea acestor zone are legătură cu faptul că s-a dorit păstrarea scaunelor deja existente la momen- tul începerii reamenajării. Am ales un material catifelat pentru a le retapița, dar în culori diferite (două galbene, două albastre) pentru a obține atât o armonie cu nuanța galbenă a draperiilor, cât și un contrast.

Tonurile de albastru au fost preluate și de cele două canapele și taburetul folosit pe post de măsuță de cafea, așezate pe un covor de un auriu temperat pentru a le pune în evidență. Atât parterul cât și zona de la etaj beneficiază de tușe albastre, care au devenit elementul repetitiv al decorării.

Zona vitrată permite crearea unei legături între interior și curtea amenajată în spatele casei, unde Jimmy, patrupedul îndrăgit de toți cei care trec pragul, se destinde în voie.

Casa are două băi, una care deservește parterul și cea de-a doua situată la etaj. Decorarea lor este diferită, dar pentru ambele s-a optat pentru duș walk-in și oglinzi luminate cu LED. Casa scării a păstrat finisajele și decorul existente înaintea reamenajării, decizie luată de comun acord cu Diana, proprietara acestei case.

Ajunși la etaj, întâlnim două dormitoare, un dressing și o baie cu acces din hol. Aerul romantic și relaxat al camerei pentru oaspeți este indus de modelul mobilierului și al accesoriilor care îi susțin stilul și forma. Suprafața mare a dormitorului matrimonial a permis crearea unei zone dedicate lecturii, sub forma unui fotoliu confortabil amplasat în apropierea ferestrei.

Tapetul din spatele celor două noptiere, draperia, nuanța fotoliului și cea a cuverturii sunt toate elemente care susțin ideea de repetiție a culorii albastre alese ca accent în reamenajarea casei.

Cu multă muncă, implicare și un buget care a depășit suma de 60.000 de euro, visul Dianei de a avea o locuință cosy a devenit realitate și casa ei a devenit ACASĂ.

un comentariu

  1. […] ”Oamenii cu care lucrez sunt diferiți, dar au o dorință comună: să transforme casa în ACASĂ. Pentru asta, cu atât mai mult cu cât se simt copleșiți de amploarea procesului de amenajare, solicită intervenția unui designer de interior.” relatează Flavia Irimescu, designer  Casa prezentată aici… Cititi mai multe aici: Un an de muncă și de transformări, provocarea amenajării unei case de vis din nordul capitalei […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here