Zgârie-pământul. Alternativa ingenioasă pentru limitele de înălţime impuse zgârie-norilor

0

Zgârie-pământul este varianta opusă zgârie-norului, o astfel de clădire fiind propusă pentru construcţie în centrul capitalei Mexicului, Ciudad de Mexico.

Arhitecţii care încearcă să obţină aprobarea pentru uriaşul proiect spun că vor să realizeze o clădire de dimensiuni mari fără să acopere centrul istoric al capitalei, astfel, în loc să meargă cu construcţia în sus, vor să o facă în jos. De altfel, limita de înălţime în centru oraşului este de opt etaje.

Dacă va obţine finanţare şi aprobare, zgârie-pământul va coborî 300 de metri în subteran, costul construcţiei fiind estimat la 800 de milioane de dolari.

Zgârie-pământul va avea 65 de etaje subterane – 10 pentru magazine, 10 pentru apartamente, 10 pentru un muzeu şi 35 de etaje pentru spaţii de birouri.

1

Clădirea va avea forma unei piramide inversate. Modelul a fost propus nu doar pentru a aminti de piramidele aztece, dar şi pentru că oferă rezistenţă structurii. Pentru că panta se îngustează pe măsură ce clădirea coboară, fundaţiile altor clădiri din zonă nu vor fi afectate.

De asemenea, această formă asigură o rezistenţă sporită în caz de cutremur. O provocare, însă, va fi uzura pânzei freatice. Clădirea se va duce 300 de metri sub pământ, însă pânza freatică din zonă este situată la 165 de metri adâncime.

3

O altă provocare va fi sistemul de ventilaţie. Altfel, spun arhitecţii, pentru că zgârie-pământul este înconjurat de pământ, izolaţia termică nu este o problemă. De asemenea, aceştia vor încerca să asigure cât mai multă lumină naturală în clădire, acoperişul fiind făcut din sticlă.

4

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here