Doar 1 român din 10 ştie despre izolarea mansardei

0

„ Izolarea incorectă a acoperișurilor este motivul pentru care peste 90% dintre proprietarii de case pierd sume importante de bani atât în perioada rece a anului, cât și vara” ne spune Sorin Pană, Director Operațiuni URSA România.

Asta pentru că, tot din spusele lui Sorin Pană, izolarea mansardei se face cu un material de izolare dimensionat greșit și prin montarea incorectă a izolației. Prin urmare românii consumă mai multă energie pentru a încălzi casele iarna și mai multă energie pentru a le răci în timpul verii.

Dacă am sta să calculăm în bani această pierdere, aflăm că izolarea corectă ar conduce, in medie, la o economie pe o perioadă de un an de minim 600 euro la suta de metri pătrați construiți. Aceşti bani sunt cheltuiţi acum pe combustibil pentru încălzire sau pe curent electric pentru aerul condiționat.

În cazul izolării acoperișului cu vată de sticlă grosimea cea mai utilizată în prezent la noi în ţară este de 15 cm. „În unele cazuri se ajunge, dintr-o economie gandită greşit şi la sub 10 cm” ne spune Sorin Pană. Ideal pentru o izolație fonică și termică cu vată de sticlă, la condiţiile climatice din România, ar fi ca aceasta să aibă o grosime de 30, chiar 40 de cm.

“Pe lângă dimensiune, calitatea materialului este esențială. Din păcate, în țara noastră consumatorii nu au aceste cunoștințe și optează pe cea mai ieftină variantă de izolare, fără se gândi la consecințe. Aceștia preferă să cheltuie în medie între 200-300 euro pentru 100 mp de construcție, în loc de peste 1000 euro, așa cum ar fi normal, bani care vor fi recuperaţi în mai puțin de 3 ani.  Altfel, aşa cum se întâmplă la noi, ajungi să nu poți dormi vara într-o locuință mansardată sau să nu îți poți explica de ce, orice ai face, tot este răcoare la etaj în timpul iernii. Pe lângă lipsa de informație, comportamentul proprietarilor de case este nesustenabil, la noi neexistând  o cultură a economiei de resurse. Pe de altă parte, nici nu există entități care să explice proprietarilor că pe termen lung acest ≪ieftin≫ la momentul achiziţiei înseamnă mult mai ≪scump≫ în timp. Noi am început din acest an un program educațional menit a-i conștientiza pe beneficiarii finali ai lucrărilor de importanța izolării corecte a acoperișurilor”, explică Sorin Pană.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here