Biroul de acasă, spațiul în care sunt eu

1

Până nu demult, viața noastră era bine delimitată între spațiul profesional (pe care îl aveam la biroul oferit de angajator) și cel personal, intim, pe care îl feream, pe cât posibil, de influența problemelor profesionale și de ochii colegilor.

Odată cu pandemia, această delimitare, pe care o credeam imuabilă, a dispărut și a creat o nouă ordine și un nou model comportamental. Spațiul meu, pe care până atunci nu îl împărțeam cu colegii de serviciu, a devenit, brusc, biroul de acasă, un spațiu de lucru comun, deschis întâlnirilor individuale sau de echipă prin intermediul ecranelor și al platformelor online.

Până nu demult, viața noastră era bine delimitată între spațiul profesional (pe care îl aveam la biroul oferit de angajator) și cel personal, intim, pe care îl feream, pe cât posibil, de influența problemelor profesionale și de ochii colegilor. Odată cu pandemia, această delimitare, pe care o credeam imuabilă, a dispărut și a creat o nouă ordine și un nou model comportamental. Spațiul meu, pe care până atunci nu îl împărțeam cu colegii de serviciu, a devenit, brusc, biroul de acasă, un spațiu de lucru comun, deschis întâlnirilor individuale sau de echipă prin intermediul ecranelor și a platformelor online.

Pandemia ne-a oferit munca de acasă

Cu siguranță, toți ne-am dorit, la un moment dat, să avem măcar o zi în care să lucrăm de acasă. Pandemia ne-a îndeplinit cu vârf și îndesat această dorință, așa că mulți dintre noi ne-am mutat biroul în locul în care ne simțim cel mai bine.

Dar asta a presupus câteva schimbări, reamenajări pentru a crea un spațiu care să ne stimuleze creativitatea, performanțele și în care să ne simțim bine pe parcursul întregii zile. Când lucrezi, în cea mai mare parte a timpului, din confortul propriei case, opțiunile de amenajare sunt nelimitate și, din fericire, sunt un canal care comunică despre tine.

Echilibrul între munca de acasă și spațiul personal

Încerc tot timpul să trăiesc în echilibru și să îmbin armonios cele două sfere ale vieții mele, profesională și personală. Asta am încercat să fac și cu birourile mele, fie în mansarda casei, sau pe unde mai găseam potrivit să lucrez. Oricum îmi face mereu plăcere să amenajez, așa că mi-am creat un spațiu odihnitor, relaxat și aerisit. Încăperile sunt suficient de spațioase, ceea ce mi-a permis să integrez anumite elemente fără să compromit luminozitatea și libertatea de mișcare.

Îmi plac culorile de pământ, calde (nuanțele de maro, ocru, cărămiziu) pentru că sunt ușor de asortat și accesorizat și cred că sunt o bază perfectă pentru crearea unui decor clasic, dar care permite și inserarea elementelor moderne nelipsite din viața consultantului. Flipchartul, microfonul, luminile, setup-ul unui mic stu- dio care te ajuta sa comunici clar cu interlocutorul aflat la sute sau mii de kilometri distanță.

Am ales un birou simplu dar cu dimensiuni generoase, care îmi permite să mă bucur de spațiu și să nu îmi creeze senzația de dezordine sau aglomerare. Nelipsit de pe birou este „colegul” meu, copăcelul, pe care îl îngrijesc și îl admir neîncetat, martorul tăcut, dar plin de inspirație, al tuturor sesiunilor de coaching individual. Alături de el, stau pozele cu familia mea, cei care mă încarcă cu energie și dragoste, care îmi oferă stabilitate și împlinire. Ancorele vizuale, mici cadouri sau amintiri de la cei cu care m-am însoțit pe parcursul anilor, sunt de asemenea cu mine.

Dar niciodată nu mă despart de cărți, de aceea țin pe birou cărțile care mă inspiră și la care fac des referire în procesele de dezvoltare personală și profesională.

Pentru că este camera în care îmi petrec cea mai mare parte din zi, am vrut să fie un spațiu luminos, cu lumină naturală cât mai mult timp. Lumina sporește gradul de confort, reduce senzația de stres și îmi oferă mai multă energie.

Spațiul în care lucrăm, felul în care alegem să îl decorăm, detaliile pe care le presărăm în acest spațiu, toate vorbesc despre noi și ne reprezintă. Eu am ales să îmi reamenajez spațiul de lucru cât mai aproape de mine, ca om, și să creez un loc în care ambele roluri, profesional și personal, să coexiste armonios. (Mihaela Feodorof)

un comentariu

  1. […] Până nu demult, viața noastră era bine delimitată între spațiul profesional (pe care îl aveam la biroul oferit de angajator) și cel personal, intim, pe care îl feream, pe cât posibil, de influența problemelor profesionale și de ochii colegilor. Odată cu pandemia, această delimitare, pe… Cititi mai multe aici: Biroul de acasă, spațiul în care sunt eu […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here