Cartoanele de ouă, de la deșeuri la handcraft

0

Cum au ȋnceput deja pregătirile pentru masa de Paște, ȋncep să se adune la gunoi cartoanele de ouă.

Aceste obiecte pot fi ȋnsă folosite ȋn numeroase moduri, de la utilizarea ca suport pentru răsaduri, la confecţionarea unor decoraţiuni haioase pentru sărbători sau a unor jucării.

Suport pentru răsaduri

Se taie capacul cutiei și se așază dedesubt pe post de tăviţă. Vȃrfurile compartimentelor pentru ouă se găuresc pentru a permite scurgerea apei, apoi se umplu cu pămȃnt. Seminţele se așază la adȃncimea recomandată ȋn funcţie de specie.

Pe carton se pot nota cu un marker data plantării și numele speciei astfel ȋncȃt să avem o evidenţă clară răsadurilor.

Ambalaj pentru globuleţe și alte ornamente din sticlă

Cum au deja forma și rezistenţa necesară, cartoanele de ouă se pot transforma ȋn cutii de depozitare a decoraţiunilor fragile.

Vezi și: 6 moduri creative de recicla cauciucurile vechi

Organizator pentru piuliţe, șaibe, șuruburi, agrafe și alte mărunţișuri

Compartimentele cutiilor de ouă pot constitui locurile perfecte pentru păstrarea ȋn ordine a ghemelor sau a pieselor metalice. Dimensiunile acestora se pot scrie direct pe carton.

Material pentru confecţionarea jucăriilor

Aveţi nevoie de timp pentru a face curăţenie și a găti? Nimic mai simplu! Oferţi-le celor mici mai multe cartoane de ouă, acuarele, pensule și o foarfecă și puneţi-i la treabă. Fără prea mult efort, se pot obţine OZN-uri, bărcuţe, iepurași, flori multicolore, omizi și multe alte minunăţii.

Suport pentru mini ghivece

Aveti o colecţie ȋntreagă de mini ghivece răspȃndite pe tot pervazul?

Le puteţi aduna ȋntr-un suport confecţionat dintr-un carton de ouă. Aceasta se poate suspenda pe terasă sau balcon prin adăugarea unor sforicele la capete.

Sursa foto: www.bostikcreativelearning.co.uk,  www.bobvila.com, www.recycledcraftsy.com, Pinterest

 

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here