Ce este crioterapia și când este recomandată?

1

Fiecare persoană se confruntă ocazional cu dureri ale corpului. Uneori, sunt  cronice sau apar din cauza inflamațiilor. De aceea, poți găsi multe opțiuni de tratament, care au rolul de a ameliora această problemă. Una dintre aceste variante este crioterapia.

 

Află din acest articol detaliile necesare despre crioterapie, precum ce este și în ce cazuri este recomandată, dar și ce riscuri prezintă.

 

Ce este crioterapia

Crioterapia este un tip de tratament ce implică aplicarea unor substanțe foarte reci pe corp, pentru a distruge țesutul anormal. Cele mai uzuale produse pentru terapie rece sunt nitrogenul lichid și gazul de argon. Trebuie menționat faptul că aceasta nu este considerată terapie medicală oficială. [1]

 

În schimb, poți face ședințe de crioterapie la spa, săli de sport și gimnastică sau centre de wellness. Acestea dispun de rezervoare sau camere în care temperatura este foarte scăzută, de aproximativ – 130 până la – 180 de grade Celsius. O ședință de tratament durează între două și patru minute. [2]

 

Când se poate folosi crioterapia

Crioterapia face parte din categoria tratamentului minim invaziv. Acest tip de tratament elimină țesutul afectat sau bolnav, apărut ca urmare a unor boli. Oamenii care urmează o astfel de terapie își revin repede după terminarea unei sesiuni și fără să resimtă dureri de la ea.

 

Ședințele de crioterapie pot fi utilizate pentru tratamentul unor afecțiuni ale pielii sau cancere, precum cel de prostată sau de ficat. Obiectivul este de a trata țesutul atât în exterior, cât și intern. [3]

 

Crioterapia poate fi recomandată pentru: [1, 3]

  • Cancer osos;
  • Cancer cervical, la ficat sau prostată;
  • Celule precanceroase în colul uterin;
  • Afecțiuni precanceroase ale pielii și cancer de piele în fază incipientă, inclusiv carcinomul cu celule scuamoase sau carcinomul bazocelular;
  • Retinoblastom (cancer al retinei la copii);
  • Afecțiuni ale pielii, precum negi, alunițe sau pete maro.

Ce variante de crioterapie există

Există două variante de crioterapie disponibile, în funcție de locul unde se află țesutul anormal. [2]

  • Externă – dacă țesutul se află la suprafața epidermei, se utilizează un dispozitiv de pulverizat ori un tampon de bumbac pentru a aplica agentul de înghețare;
  • Internă – pentru a trata afecțiunile interne, precum tumorile sau formațiunile precanceroase, este folosit un aparat special. Acesta este inserat în pielea ta printr-o mică incizie.

 

Crioterapia externă face pielea înghețată să se transforme într-o papulă ce apoi este decojită. Astfel, poate crește piele sănătoasă în loc. Atunci când celulele bolnave îngheață și mor în timpul crioterapiei interne, sistemul imunitar ajută la curățarea țesutului, eliminându-l din organism. [2]

 

Ce riscuri prezintă crioterapia

Riscurile asociate crioterapiei sunt mici. Totuși, mereu există șansa apariției unor complicații. 

 

Printre acestea se numără: [3]

  • Sângerare, crampe sau durere după tratament, în jurul colului uterin;
  • Fracturi ale oaselor;
  • Afectarea nervilor, ducând la pierderea sensibilității;
  • Inflamarea, cicatrizarea sau infectarea pielii.

 

Dacă ai fost diagnosticat cu diabet sau cu alte afecțiuni ce afectează țesutul nervos, crioterapia nu este recomandată. În cazul în care ai diabet, s-ar putea să nu simți complet efectul terapiei, ceea ce duce la afectarea mai puternică a țesutului nervos. [2]

 

Sfaturi pentru ședința de crioterapie

Dacă vrei să tratezi o afecțiune prin crioterapie, cere mai întâi sfatul medicului și al persoanei care urmează să administreze tratamentul. Sfatul medicului este recomandat înainte de începerea oricărui tip de terapie, indiferent de afecțiune. [3]

 

În cazul în care vei face crioterapie pentru tot corpul, se recomandă să porți haine largi și uscate. Ia cu tine o pereche de șosete groase și de mănuși pentru a nu risca apariția degerăturilor. În timpul terapiei, dacă poți, mișcă-ți trupul, pentru a menține sângele în mișcare. [2]

 

Crioterapia este un tratament relativ nou, dar oamenii apelează la ea pentru tratarea mai multor tipuri de afecțiuni. Înainte de a lua orice decizie, însă, nu uita să ceri sfatul și unui specialist.

 

Surse:

  1. Hubbard, T. J., & Denegar, C. R. (2004, September). Does cryotherapy improve outcomes with soft tissue injury? Journal of athletic training. Accesat pe 21 noiembrie 2022 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC522152/ 
  2. Lombardi, G., Ziemann, E., & Banfi, G. (2017, May 2). Whole-body cryotherapy in athletes: From therapy to stimulation. an updated review of the literature. Frontiers in physiology. Accesat pe 21 noiembrie 2022 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5411446/ 
  3. Julia J.R., Annet M.Nugterb,  Maurice Topperb, (2021, October 14). A systematic review and meta-analysis of the effect of whole body cryotherapy on mental health problems. Complementary Therapies in Medicine. Accesat pe 21 noiembrie 2022 https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0965229921001242 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here