Cum să îţi scazi factura la întreţinere cu 25%

1

În fiecare an, începerea sezonului rece readuce în discuţie problema facturilor la întreţinere şi a reducerilor care pot fi obţine prin instalarea unei centrale termice. Scăderea facturii cu 25% este într-adevăr posibilă cu o investiţie de circa 5.500 de lei. Iată cum.

Bucureştiul este recunoscut pentru dependenţa sa de încălzirea centralizată şi asta nu datorită eficienţei sistemului, ci a costurilor încă reduse. Chiar şi în condiţiile în care, în ultimii ani, primăria a continuat să subvenţioneze jumătate din preţul gigacaloriei, instalarea unei centrale termice poate tăia un sfert din costul încălzirii.

Pentru a analiza diferenţele de consum dintre o locuinţă încălzită de RADET şi una echipată cu centrală termică pe gaz am luat ca etalon un apartament cu două camere, în suprafaţă de circa 60 mp, locuit de doi adulţi şi un copil şi amplasat într-un bloc vechi, nereabilitat termic. Pentru o comparaţie concludentă, am luat în considerare un consum identic de electricitate, gaz şi apă rece în ambele situaţii.

Consumul mediu estimat de energie electrică pentru un apartament cu două camere este de 165 kWh/lună care se facturează cu 103 lei, valoare care include TVA, preţul energiei consumate, contribuţia pentru cogenerare, certificate verzi, acciza şi taxa radio-TV, potrivit Enel. Consumul de gaz specific unui apartament cu două camere echipat cu centrală termică este de 225 mc/lună iarna şi de 40 mc în lunile de vară, pentru încălzirea apei. S-au luat în considerare cinci luni de iarnă şi şapte de vară şi o temperatură ambientală medie de 20-21 de grade Celsius. În plus, consumul unui aragaz mai adaugă 5-10 mc/lună.

În ceea ce priveşte consumul de apă, un bucureştean consumă, în medie, 35,99 metri cubi de apă rece pe an şi încă 19,82 mc/an de apă rece pentru prepararea apei calde, conform datelor Apa Nova. Un metru cub de apă rece este facturat de Apa Nova cu 5,69 lei (TVA inclus), la care se adaugă canalizarea încă 1,26 lei/mc (TVA inclus). În cazul apei calde încălzite de RADET, tariful este de circa 13-14 lei/mc.

În cazul blocurilor racordate la sistemul de încălzire al RADET, necesarul de căldură pentru apartamentul analizat este de circa 15 Gcal/an, însă trebuie ţinut cont că blocurile racordate la RADET sunt încălzite şase luni pe an.

centrala-viessmann
Vitodens 200-W – cazan mural cu funcționare în condensație, pe gaz.

Diferenţe de costuri

Factura anuală defalcată a unui apartament cu două camere, amplasat într-un bloc vechi nereabilitat termic, racordat la RADET şi locuit de doi adulţi şi un copil, arată în felul următor: costul căldurii ajunge la 2.550 lei, energia electrică 1.236 lei, gazul pentru aragaz 12,17 lei, apa rece 750 lei, apa caldă 773 lei şi costurile administrative 240 lei. În total: 5.561 lei.

Acelaşi apartament vechi echipat cu o centrală termică ar avea următoarele costuri: gazul consumat pentru încălzire şi apă caldă 1.522 lei, energia electrică 1.236 lei, apa rece 1.160 lei şi costurile administrative 240 lei. În total: 4.158 lei. Costul instalării unei centrale într-un asemenea apartament este estimat la 5.500 de lei şi se amortizează în 3,5 ani. Astfel, costul anual al întreţinerii într-un apartament echipat cu centrală termică pe gaze este cu 25% mai mic decât al unei locuinţe similare conectată la sistemul de încălzire al RADET, ceea ce face dezirabilă investiţia într-un echipament propriu de încălzire.

Alegerea centralei potrivite

Preţul mediu pentru achiziţionarea unui sistem propriu de încălzire variază între 4.500 lei şi 7.000 de lei, în funcţie de numărul de camere şi nivelul de dotare al instalaţiei (radiatoare, ţeavă, accesorii, montaj, costuri debranşare). Din investiţia totală, costul centralei termice reprezintă circa o treime.

Pentru a alege centrala termică potrivită trebuie determinată puterea pe care aceasta trebuie să o aibă pentru a susţine necesarul de încălzire al locuinţei. Acest indicator se calculează ţinând cont de gradul de izolare al blocului, de suprafaţa şi volumul spaţiului, de numărul de consumatori de apă caldă menajeră şi de numărul de băi şi bucătării. Practic, puterea termică a centralei trebuie să fie direct proporţională cu dimensiunea spaţiului şi cu numărul de consumatori de apă caldă. De regulă, aceste calcule sunt realizate alături de distribuitorii de centrale termice în momentul alegerii modelului dorit.

Subvenţionarea preţului gigacaloriei de către municipalitatea bucureşteană nu a încurajat foarte mult debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire. Din totalul apartamentelor rămase branşate la sistemul centralizat la nivel naţional, peste 30% se regăsesc în Bucureşti, adică în jur de 560.000 de locuinţe, potrivit datelor ANRSC.

Cei mai importanţi distribuitori de centrale termice sunt Ariston Thermo România, Robert Bosch, Immergas, Vaillant şi Viessmann.

 

Sursa foto: Viessmann România

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here