De ce nu este bine să dormi cu geamul deschis nici măcar vara

1

În timpul verii, mulți dintre noi au tendința să țină cât mai multe geamul deschis ziua, dar și în timpul nopții. Se pare că dormitul cu geamul deschis nu este un obicei tocmai sănătos. Din contră, este nociv și specialiștii trag un semnal de alarmă asupra efectelor negative pe care le poate avea.

De ce să nu dormi cu geamul deschis

Căldura este cea mai mare problemă în această perioadă. Unii spun că dorm mult mai bine cu geamul deschis și se odihnesc altfel decât când ferestrele sunt închise și nu pătrunde aerul. Aceste idei pot fi adevărate, dar dezavantajele acestui obicei sunt multe și clare.

Deși o briză proaspătă sau sunetul ploii pot părea atractive atunci când dormim, există câteva explicații importante pentru care ar trebui să evităm să dormim cu geamul deschis. Unul dintre cele mai semnificative motive pentru a evita să dormim cu geamul deschis este controlul temperaturii din dormitor. Pe timpul nopții, temperatura poate scădea semnificativ, mai ales în sezoanele reci. De asemenea, unele zone sunt foarte umede, ceea ce reprezintă o altă problemă pentru sănătate.

Deschiderea geamului în timpul somnului poate permite și pătrunderea poluanților atmosferici în dormitor cum ar fi praful, polenul sau alți alergeni. Acești factori pot declanșa reacții alergice, cum ar fi congestia nazală, strănutul și iritațiile. Astfel, pentru a evita potențialele probleme de sănătate sau poluarea aerului în mediul în care stăm, este recomandat să păstrăm geamul închis și să folosim sisteme de ventilație adecvate și filtre de aer în locuință.

Pericolul dormitului cu geamul deschis

Un alt aspect important de luat în considerare atunci când dormim cu geamul deschis este siguranța personală. Deschiderea geamului poate permite oamenilor răi să pătrundă în locuință, mai ales în cazul celor care stau la casă sau la bloc, la parter. Chiar dacă locuim în zone relativ sigure, este întotdeauna mai bine să fim precauți și să menținem geamul închis în timpul nopții, pentru a ne asigura un mediu sigur de somn.

Un alt dezavantaj al dormitului cu geamul deschis este posibilitatea ca insectele să pătrundă în dormitor. Muștele, țânțarii, gândacii și alte insecte pot intra în locuință foarte ușor, dacă nu avem site speciale. Unele vietăți, precum păianjenii, sunt periculoase, motiv pentru care ar fi mai bine să renunțăm la acest obicei, chiar dacă ne face să ne simțim mai bine pe moment.

Sursa: playtech.ro

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here