Este perioada de înflorire a liliacului, o plantă iubită de români. Parcurile și curțile sunt inundate de parfumul inconfundabil al florilor violet, albe, roz pal sau magenta.
Liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust originar din Peninsula Balcanica, unde crește spontan în zone de deal. Datorită florilor sale parfumate, a fost naturalizat în multe țări europene și în America de Nord. Asta și pentru că nu este o plantă foarte pretențioasă. Se înmulțește prin semințe, drajoni și marcotaj. Preferă zonele cu soare, sol umed, fertil, cu ph neutru și bine drenat. Rezistă la perioade secetoase și poate să ajungă la înălțimi de 5-6 metri.
Se plantează primăvara devreme sau toamna. În primele săptămâni după plantare trebuie udat abundent, dar cu grijă ca apa să nu băltească. Pentru a menține solul umed, in jurul tulpinii se poate pune un strat de paie. Contactul intre tulpină și paie trebuie evitat, astfel încât rădăcina să fie aerisită. Pentru a asigura o înflorire abundentă și în următorul an, florile se curăță imediat după ce se usucă, înainte de formarea semințelor. Liliacul dă personalitate unei grădini integrând plante cu aspect mai „formal” cu plante „sălbatice”. Încadrează bine marginile unei grădini, fiind folosit la garduri vegetale.
Cu vârsta, trunchiul poate crește în forme deosebite, având un aspect interesant. De la liliac se folosesc scoarța, recoltată primăvara devreme, florile recoltate după ce încep să înflorească și frunzele, recoltate după ce se usucă florile. Din acestea se pregătesc tincturi, decocturi, uleiuri și vinuri terapeutice cu care se tratează diverse afecțiuni precum: boli parazitare interne, boli ale cavității bucale, afecțiuni reumatice, hemoroizi, insomnii, leziuni ale pielii și altele.
Citește și Gloxinia, planta cu flori catifelate
