Grecia, o destinație pentru toate gusturile

Insule fermecătoare, plaje cu nisip alb, negru, roșu sau auriu, golfuri pietroase și sălbatice, munți înalți, peisaje muntoase care alternează cu peisaje marine, mult soare, așezări pitorești, sate de munte, plantații de măslini, leandri înfloriți, situri arheologice, orașe antice și stațiuni turistice agitate, tradiții și valori istorice inestimabile, oameni prietenoși, bucătărie tradițională apetisantă, ospitalitate, toate acestea fac din Grecia una dintre cele mai populare destinații de vacanță, o destinație bună pentru orice anotimp.

„Soare, lumină și cultură” este deviza sub care se prezintă mai ales că se bucură și de multe alte „daruri”: istorie antică, arhitectură tradițională, vegetație abundentă, bucătărie excepțională. Se poate face turism arheologic, arhitectural, maritim, montan, religios, cultural, folcloric, balnear și chiar gastronomic. Se poate face chiar și ski pe timpul iernii, pe unele dintre înălțimile crestelor zăpada nu se topește nici în lunile de vară, iar peisajele alpine sunt, parcă, ireale.

CASELE ȘI ARHITECTURA

În regiunea Macedoniei de Est și a Traciei s-a construit foarte mult, ca de altfel în toată
Grecia. Casele vechi sunt mai rare, dar în marea lor majoritate sunt renovate, astfel încât
pe oriunde drumul te duce ai acea senzație de nou și proaspăt. În unele sate se mai păstrează zone extrem de pitorești, acesta fiind dat în primul rând de casele văruite. Deși s-a construit mult, casele păstrează o unitate arhitecturală.

În orașe se întâlnesc și case construite în alt stil, mai aristocratic și păstrând note specifice
arhitecturii antice. Sunt îndeobște casele celor care se ocupau în trecut cu tutunul, pe aici
trecând cel mai important drum al tutunului care lega Asia de Europa. Desigur, în orașele
mari, precum Atena sau Salonic, se întâlnesc case și clădiri în stilurile consacrate din Europa, Art Nouveau sau Art Deco.

CASELE TRADIȚIONALE

Zona de locuit este la etaj și reprezentată de o încăpere principală, de dimensiuni mari,
unde se reunește familia și care are deschideri largi în față, spre o terasă (sau mai modern,
verandă), care dau spre partea din față a casei. În afara acestei încăperi mari, etajul se
poate împărți în continuare în încăperi mai mici. Alteori aceste mici încăperi sunt adosate, extinzându-se peste linia instituită de parter, formând în acest caz așa numitele sacnisi. În
țara noastră se numeau sagnasii sau sacnasiu din turcă.

Soluția a fost preluată de arhitectura modernă, sub denumirea de bovindou. Bucătăria și camerele de dormit se regăsesc de obicei, separat, în curte. Pereții sunt construiți cu piatră din regiune, ajungând până la o grosime de un metru. Pe acești pereți se aplică un strat gros de lut cu paie, ca termoizolație, atât la căldurile toride cât și la frigul din timpul iernii. Acoperișul este din lemn și piatră.

STILUL CICLADIC

Stilul cicladic este specific insulelor grecești situate în centrul Mării Egee (Insulele Ciclade) și reprezintă unul dintre cele mai tipice exemple ale arhitecturii verniculare. Casele de acest fel sunt făcute din piatră (de pe insulă) și tencuite cu materiale locale, naturale, iar amplasarea lor aglomerată pe dealuri a fost impusă de topografia dură și clima insulelor Ciclade. Toate deschiderile strâmte apără astfel de vânturile iernii și de lumina extrem de puternică din timpul verii.

Arhitectura cicladică este definită de forme geometrice simple, rectangulare, muchii rotunjite și un strat gros de var alb ca laptele, care acoperă pereții, în combinație cu culorile obloanelor și tâmplăriei (toate nuanțele de albastru). Pe de altă parte, varul alb este considerat în fapt un dezinfectant și o protecție împotriva epidemiilor. Un element distinct al arhitecturii vernaculare este plasarea construcției în așa fel, încât să urmărească forma suprafeței pe care este ridicată și, implicit, geometria ei.

Un teren neregulat cum este cel găsit în Ciclade duce la constituirea unor plase ramificate de străzi și ulițe strâmte, care aveau un rol important și în strategia de apărare în fața invadatorilor care veneau pe mare.

STILUL NEOCLASIC

Casele (vilele) aristocratice grecești și construcțiile din timpurile antice erau dominate
de rigoare, sobrietate și unitate. Nelipsitele coloane imprimau un aer de soliditate, ordine,
unitate și liniște. Toate aceste caracteristici au influențat puternic societatea occidentală în special în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Casele în stil neoclasic au zidurile masive, solide, cu coloane, toate de un caracter monumental. În planuri sunt mărginite de suprafețe în care toate muchiile sunt perpendiculare sau paralele cu pământul, cu ornamente simple. Au frontoane triunghiulare și un acoperiș cu cupolă. De la intrare se traversează o curte de onoare, care se aseamănă cu un paralelogram, unde se găsește grădina.

Încăperile sunt mari, bine luminate. Culorile folosite sunt culori blânde în nuanțe deschise și naturale. A crea un ambient neoclasic înseamnă a urma aceleași principii prezente în arta grecilor și a romanilor, și anume armonie, echilibru, proporții. Consola reprezenta mobila cea mai la modă în acea faza istorică, împreună cu un mare număr de scaune, fotolii și sofale. Scaunele sunt dispuse de-a lungul pereților și au spătarele drepte. Scaunele mai puțin voluminoase sunt așezate în jurul măsuțelor din centrul camerei, fiind ușor transportabile.