Idei pentru amenajarea băilor de dimensiuni mici

0

Amenajarea băilor mici reprezintă o adevarată provocare, indiferent că locuim la casă sau la bloc, indiferent că suntem specialiști sau nu.

 

Oricum ar fi, însă, este foarte important ca, înainte de a alege materialele, finisajele și a începe lucrările propriu-zise, să stabilim foarte clar modul, stilul, în care vrem să arate această încăpere.

De asemenea, trebuie să ne stabilim, de la bun început, un buget și să ținem, permanent, o evidență a cheltuielilor.

Printre primele recomandări ale designerilor de interior se numără alegerea unor materiale și/sau finisaje cu aspect lucios și deschise la culoare, care reflectă lumina și dau senzația că spațiul ar fi mai larg.

Un alt motiv pentru care ar trebui să alegi culori cât mai deschise sau neutre este acela că petele rămase după evaporarea apei sau depunerile de calcar se observă mai greu pe astfel de nuanțe.

 

 

Specialiștii sunt de părere că este bine, și în același timp și cel mai simplu, să alegi același format de plăci, cu aceleași nuanțe și dimensiuni, atât pentru faianță, cât și pentru gresie, deoarece montajul va fi, astfel, mult mai plăcut din punct de vedere vizual pentru că va arăta mai ordonat.

Ca să maximizezi spațiul, poți opta pentru o cabină de duș de tip walk-in, în loc de cadă, iar mobilerul trebuie ales la final pentru că obiectele sanitare reduc dimensiunile inițiale ale băii. Așadar, după montarea obiectelor sanitare, dar înainte de a cumpăra mobilierul, trebuie să faci din nou măsurători.

Pentru băile mici, designerii recomandă mobilă suspendată, cu linii și forme rotunjite, deoarece cu cât pardoseala va fi mai liberă, cu atât și baia va părea mai mare.

Dacă  vrei să economisești și mai mult spațiu, dar să ai și loc pentru depozitare, poți opta pentru un mobilier care să încorporeze atât lavoarul, cât și oglinda.

Specialiștii spun că, o oglindă mare, plasată deasupra lavoarului, va ajuta baia să pară mai spațioasă, iar dacă simți nevoia de mai mult spațiu de depozitare, ai putea să montezi niște rafturi de sticlă.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here