Idei simple și rapide de cadouri pentru ajutoarele lui Moș Nicolae

1

Mai sunt doar patru zile până sosește Moș Nicolae în casele celor ce au fost cuminți. Mulți dintre noi suntem ajutoarele de nădejde ale moșului, însă programul încărcat ne face mereu să ajungem pe ultima sută de metri cu darurile. Dacă te afli printre cei întârziați, nu e cazul să intri în panică! Avem câteva idei simple și rapide de cadouri, pe care le poți personaliza pentru fiecare membru al familiei. Până joi noapte, vei avea totul gata!

Citind aceste rânduri, probabil și ție ți-a zburat gândul la cadouri DIY, însă știm cu toții că oricât de drăguțe și interesante ar fi, nu prea e timp pentru ele. În privința hainelor, lucrurile sunt la fel de complicate – trebuie să umbli mult și nici nu știi dacă nimerești măsura sau croiala potrivită. Ideile pe care ți le vom prezenta se învârt în jurul unui singur concept – coș – un coș personalizat pentru fiecare membru al familiei.

Coșurile din imagini sunt varianta „gold rose” sau „cupru” (așa puteți căuta rezultate pe internet, „coș depozitare cupru”), însă dacă nu reușiți să găsiți ceva care poate fi livrat în timp util, aveți aici variante de coșuri metalice în alte nuanțe. Desigur, puteți opta și pentru un coș din lemn sau pânză, acest detaliu depinde de ce vă doriți.

Coșul cu băutura caldă preferată

Un ceainic atractiv, un set de căni cu personalitate, băutura caldă preferată – ceai, cafea sau ciocolată caldă și o lumânare parfumată pentru o atmosferă caldă, de sărbători. Acest coș este potrivit pentru oricine, lăsându-ți libertatea de a-l personaliza în funcție de destinatar. Un ceainic drăguț poți găsi la Cărturești sau în magazinele cu produse pentru gătit, precum Kitchen Shop. Tot în Cărturești găsești și o varietate mare de băuturi calde și lumânări, iar cana sau setul de căni sunt ușor de găsit aici și aici.

Coșul pentru un chef desăvârșit

De la săruri gourmet și prosoape superbe de bucătărie, până la tocătoare și suporturi pentru pahare/căni, acest coș este cadoul ideal pentru cei ce iubesc să gătească. Sarea Himalaya sau cu ierburi o poți găsi în plafar sau supermarket/hypermarket. Prosoape drăguțe la prețuri accesibile găsești aici, tocătoare și ustensile din lemn, la reducere, aici, iar suporturi inedite pentru pahare poți găsi în multe locuri, dar noi îți oferim două idei în temă cu sărbătorile: cu aspect natural sau cu reni.

Coșul pentru toate vârstele

Această idee de coș este atât de simplă: înfășoară un termos inedit într-o pătură confortabilă și leagă o panglică în jurul său. Dacă vrei să oferi acest coș unui bărbat, poți înlocui de exemplu termosul cu o sticlă de vin, șampanie sau alt tip de băutură. La H&M Home și Ikea găsești o varietate de pături în toate culorile și variante pentru cei mici, cu glugă cu pluș, la prețuri accesibile. Cea mai mare gamă de termos-uri o găsești la Cărturești, dar poți căuta și în alte magazine cu decorațiuni sau cu ustensile pentru gătit.

Coșul cu un kit pentru relaxare

Ce poate fi mai plăcut într-o seară de iarnă decât să stai culcușit în pat sau canapea, cu o pătură, cu luminițe aprinse, o lumânare parfumată și o cană de ceai sau ciocolată caldă? Zis și făcut. Acest coș conține kit-ul pentru o seară relaxantă de iarnă. Idei pentru achiziționarea păturii, a lumânărilor și a cănilor le ai mai sus. Mai rămâne să îți spunem că accesoriile de iluminat decorative le găsești la prețuri accesibile aici.

Acum că ai toate pont-urile, poți alege coșul sau coșurile potrivite pentru cei dragi și le poți finaliza destul de rapid, într-o dimineață sau seară liberă. Nu uita că le poți personaliza și poți adăuga mici obiecte care știi că le-ar plăcea foarte mult, precum o cremă hidratantă sau o carte.

Sfatul nostru este să arunci o privire pe fiecare site înainte, să verifici dacă produsele pe care ți le dorești se află în stoc în magazinul în care ai plănuit să mergi și să îți faci o listă cu toate produsele pe care le ai de cumpărat. Organizarea este elementul – cheie pentru o sesiune rapidă și eficientă de cumpărături, mai ales atunci când ești contra timp. Fii un ajutor de nădejde pentru Moș Nicolae și fă planul chiar de azi!

Citește și Ghid pentru curățenia de Crăciun – când și cum e bine să o faci

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here